Temperatura de la suprafaţa Terrei este pe cale să crească cu 2,7 grade Celsius până în 2100 în raport cu era preindustrială, ceea ce ar împinge peste 2 miliarde de oameni - 22% din populaţia mondială din acel an - în afara zonei de confort climatic ce i-a permis omenirii să se dezvolte timp de milenii, potrivit unui studiu publicat în revista Nature Sustainability.
India (600 de milioane), Nigeria (300 de milioane) şi Indonezia (100 de milioane) sunt ţările ce vor avea cel mai mare număr de persoane care s-ar putea confrunta cu o căldură mortală, potrivit acestui scenariu.
"Acest lucru ar reprezenta o remodelare profundă a zonelor locuibile de la suprafaţa planetei noastre şi asta ar putea să ducă la o reorganizare pe scală amplă a zonelor în care oamenii trăiesc", a subliniat Tim Lenton, cercetător la Universitatea Exeter din Regatul Unit şi principalul autor al studiului.
Prin limitarea încălzirii cu +1,5 grade Celsius - obiectivul cel mai ambiţios al Acordului de la Paris din 2015 -, numărul de persoane expuse la astfel de riscuri s-ar reduce la mai puţin de o jumătate de miliard.
Omenirea se confruntă deja cu o încălzire de aproape +1,2 grade Celsius sub efectul activităţilor umane, mai ales prin folosirea de combustibili fosili (cărbune, petrol, gaze naturale), cu un cortegiu de catastrofe naturale: canicule, secete, incendii de pădure, consideră AFP.
"Costurile schimbărilor climatice sunt adeseori exprimate în termeni financiari, dar studiul nostru subliniază costul uman fenomenal al eşecului în a aborda chestiunea urgenţei climatice", a precizat Tim Lenton.
"Pentru fiecare încălzire cu +0,1 grade Celsius peste nivelurile actuale, 140 de milioane de persoane suplimentare vor fi expuse la o căldură periculoasă", a subliniat coordonatorul studiului.
Pragul de "căldură periculoasă" a fost fixat în cadrul studiului la o temperatură anuală medie de 29 grade Celsius. Din punct de vedere istoric, comunităţile umane au fost cele mai dense în regiunile cu temperaturi medii de 13 grade Celsius (în zonele temperate) şi într-o mai mică măsură în regiuni cu temperaturi medii de 27 grade Celsius (în zone tropicale).
Riscurile sunt accentuate în regiunile situate de-a lungul Ecuatorului terestru: clima poate deveni acolo mortală, cu temperaturi ridicate, care, deşi mai mici decât în alte zone, din cauza umidităţii împiedică organismul uman să se răcorească prin transpiraţie, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 aprilie 2024
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică