Data publicării:

Critică dură pentru atacul lui Băsescu la Ilie Sârbu: Este suburban

Autor: ana | Categorie: Politica
WhatsApp

Atacul președintelui Traian Băsescu, lansat la adresa liderului senatorilor PSD, Ilie Sârbu, privind accidentul de vânătoare pe care acesta l-ar fi suferit în urmă cu câțiva ani, este unul "suburban, incalificabil" și care depășește limita războiului politic, consideră președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

”Cred că trebuie să avem o limită și să înțelegem că ceea ce facem noi ca politicieni influențează și opinia publică. Violența în limbaj se răsfrânge asupra oamenilor, care resimt tensiunea. Atacul lui Traian Băsescu este suburban, incalificabil. Nici nu știu cum să-l calific. Este ca și cum ai avea un copil cu dizabilități și îl jignești pentru asta sau ca și cum cineva ar avea un mare necaz în familie și tu te duci și te bucuri în fața lui pentru necazul pe care îl are”, a declarat Valeriu Zgonea, pentru pesurse.ro.

În plus, președintele camerei Deputaților a mai spus că președintele Băsescu nu a procedat "corect" atunci când a ales să-și apere fiica cu însemnele Administrației Prezidențiale în spate.

”Despre problemele personale nu vorbești cu Administrația Prezidențială în spate, nu faci conferință de presă de la Cotroceni. Nu este corect! Acolo nu ești părinte sau tată, acolo reprezinți instituția. Treaba lui acasă să facă ce vrea, să facă conferință de presă în orași, dar un la Cotroceni. Nu poți să prezinți probleme personale de la pupitrul Administrației Prezidențiale. Discreditezi instituția, iar la aceste gesturi se uiți și cei din afară, nu doar în România”, a mai precizat Zgonea.

În cadrul declarației de presă susținută joi seară la Palatul Cotroceni, președintele Traian Băsescu a arătat că declarațiile șefului senatorilor PSD Ilie Sârbu, despre comisia de anchetă parlamentară privind terenul de Nana nu l-au făcut să se simtă confortabil, menționând: "Nu eu am fost la vânătoare cu Adrian Nastase și văd că evenimentul lasă urmări", aluzie la un accident de vânătoare în urma căruia Ilie Sârbu ar fi rămas fără un testicul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel