Data publicării:

Cristoiu recunoaște că Ponta trebuie desemnat premier

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Ion Cristoiu analizează într-un editorial pentru Evz subiectul care se pare că a devenit principala miză a scrutinului din decembrie: numirea premierului. Jurnalistul spune acum că, interesul național, invocat de președinte în discursurile sale, îl constrânge să-l numească premier pe Victor Ponta, pentru a evita un cutremur politic și pentru a asigura formarea unui guvern solid cât mai repede.

Jurnalistul scrie că o precizare făcută în spiritul Constituției arată că președintele este ”arbitru al bătăliei dintre partide”. Așadar, șeful statului are posibilitatea de a pipăi majoritatea prin consultarea partidelor. ”Interesul naţional într-o democraţie e formarea rapidă, fără convulsii politice majore, a unei majorităţi puternice, în stare să asigure stabilitatea ţării. De aici se vede că Preşedintele nu poate acţiona arbitrar. Ca şi monarhii României din trecut, el trebuie să ţină cont, în desemnarea premierului, de persoana care poate să facă repede o majoritate parlamentară”, scrie Ion Cristoiu.

Totodată, el spune că ”partidele componente ale USL pot merge pe rând la consultări şi pot propune, pe rând, drept premier pe Victor Ponta. În aceste condiţii, persoana cea mai îndreptăţită să formeze noul guvern e Victor Ponta, dat fiind că el are condiţiile pentru a întruni majoritatea”. Jurnalistul menționează și scenariul în care partidele componente ale USL nu se pun de acord în legătură cu Ponta, iar în această situație, ”e dreptul președintelui să numească alt premier”.

”Dacă se pun însă de acord, îşi poate permite preşedintele să nu vadă asta şi să propună el un premier care, vezi Doamne! ar face o majoritate guvernamentală? Greu, dacă nu imposibil de crezut”, analizează editorialistul.

Potrivit lui Ion Cristoiu, atâta vreme cât ARD nu are puterea de a deveni o alternanță viabilă, interesul național - sintagmă folosită de Traian Băsescu în discursurile lui, atunci când vorbea de desemnarea prim-ministrului - e ca președintele Băsescu să desemneze premierul în stare să asigure formarea rapidă a unui guvern.

”Dacă, întrebând partidele chemate la Cotroceni,  Traian Băsescu îşi dă seama că Victor Ponta e acest premier, Victor Ponta trebuie desemnat”, concluzionează Ion Cristoiu.

În finalul analizei sale, Ion Cristoiu îndeamnă cele două părți aflate în conflinct să se opună fiecare abuzurilor celuilalt, astfel încât, dacă Traian Băsescu va dori numirea altui premier care să formeze o altă majoritate, doar pentru a arăta că el este ”Jupânul”, liderii USL vor trebui ”să fie fermi și să se opună”. Ion Cristoiu conchide că interesul național cere ca, după alegeri, să avem ”un guvern alcătuit cât mai repede, fără convulsii politice majore, dispunând de o majoritate solidă în Parlament”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel