Data publicării:
Cristina Șișcanu, DIETĂ. Cum a slăbit 27 de kilograme, MENIU complet: Am slăbit 5 kg în două săptămâni fără să simt foame sau poftă
Cum a reușit Cristina Șișcanu să slăbească spectaculos.
Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu sunt căsătoriți din anul 2011 și au împreună o fetiță, pe care o cresc alături de ceilalți doi copii ai prezentatorului.
Cristina Șișcanu a avut probleme cu greutatea în trecut, cauzate de sarcină, însă a reușit să slăbească 27 de kg.
La acea vreme, fosta concurentă de la "Bravo, ai stil" a dezvăluit metoda prin care a reușit să ajungă la formele de invidiat. Imediat după sarcina, în numai câteva luni, Cristina Șișcanu a dat jos nu mai puţin de 10 kilograme. Ultimele însă i-au cam dat de furcă, motive pentru care a recurs la sport şi la dietă.
"Aoleu, Doamne, toată lumea mă întreabă cum am slăbit! Într-adevăr, m-am îngrășat foarte mult în perioada sarcinii, 25-26 de kilograme, dar m-a ajutat să slăbesc alăptatul. Alăptând slăbești! Organismul consuma în medie cam 500 de calorii pe zi producând lapte. Așa că din start poți să mănânci o ciocolată mare de 500 de calorii, dacă alăptezi, pentru că nu se depune.
Prima etapă presupune detox-ul, apoi urmează un regim alcătuit din toate grupele de alimente. Am slăbit 5 kg în două săptămâni și jumătate fără să simt foame sau poftă", spunea Cristina Șișcanu.
Ce conținea meniul dintr-o zi al Cristinei Șișcanu:
La micul dejun:
- 35g cereale integrale +250 ml de lapte 1,5% grăsime sau 250 ml de iaurt 2% grăsime
sau
- 1-2 ouă + 1 avocado (sau o legumă) + 75 g de brânză (nu grasă) sau 100 g de ton in suc propriu
sau
- 50 g carne fiartă sau o cutie de brânză cottage 2% grăsime + o leguma + 2 felii de pâine integrală
sau
- 1-2 ouă și 1 avocado (sau o altă legumă) cu 75 g de brânză, dar nu grasă
sau
- 100 g de ton în suc propriu
"Am voie şi două felii de pâine cu roşii sau cu ardei gras. Se bea: cafea cu lapte 1.5% grăsime, ceai de soc, ceai verde (fără zahăr) și apă", spunea ea.
Gustare 1 - maxim 200 g de fruct (nu struguri, nu banană)
La prânz:
- 150 g carne de pui sau de curcan sau de vita la grătar sau la cuptor fără ulei + 200 g salata de crudități fără ulei
sau
- 200 g de peste la grătar sau la cuptor fara ulei + 200g de legume (nu cartofi!) la grătar sau la cuptor sau la abur fără ulei SAU + 125 g orez sălbatic
- 300 ml ciorba/supa (să nu aibă cartofi și nu rădăuțeană) + 50 g de crutoane
Gustare 2 - ZERO (deoarece mai mancam ciocolatele indulcite cu extract din stevie)
La cină:
- Salata asortata cu 200 g de brânză light sau carne (fiarta sau grătar) sau peste (grătar sau la cuptor) bucatele +10-12 măsline + 125 g legume asortate
sau
- 200 g de mămăligă + 125 g de brânză (nu grasă, de ex. telemea light)
sau
- 135 g penne integrale + brânză rasă light (telemea sau mozarella) "Varianta mea preferată", a punctat Cristina Șișcanu, pe site-ul ei cristinasiscanu.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News