Data publicării:

Cristina Neagu, episod cumplit: Telefonul lui Țiriac m-a salvat

Autor: Darius Muresan | Categorie: Sport
WhatsApp
Cristina Neagu
Cristina Neagu
Cristina Neagu a povestit un moment negru din cariera ei. Norocul a fost un telefon primit din partea lui Ion Țiriac care a salvat-o.

"Nu mai jucasem handbal de 20 de luni. A fost foarte greu atunci, din mai multe puncte de vedere, pentru că eu m-am oprit practic în mijlocul sezonului. 2010 a fost un an încărcat, la finalul căruia am jucat cu echipa naţională la CM din Danemarca, unde am şi obţinut medalia de bronz.

Eu deja aveam dureri la umăr de vreun an de zile. Am tras foarte mult şi la echipa naţională, iar în 2011, Anja Andersen a venit la Oltchim şi ştia foarte bine de problemele de la umăr. Aveam dureri foarte mari şi a venit aşa, ca o eliberare să vad că un antrenor se gândeşte şi la starea mea de sănătate. Au fost foarte multe discuţii tensionate cu cei de la club. Şi, practic, m-am trezit la finalul sezonului că nu jucasem pentru echipă şi nici nu ştiam ce am la umăr, nici ce trebuie să fac pe mai departe”, a spus Cristina Neagu la Telekom Sport, potrivit GSP.

Telefonul lui Țiriac a salvat-o

Şi a venit acel telefon salvator de la domnul Ţiriac, care mi-a spus: 'Uite, e un doctor în America, la New York, a operat-o pe Sharapova şi ea deja începe să joace cu mingea de tenis. N-ai vrea să încerci acolo?' . Şi atunci am zis, 'Da, vreau să merg acolo, să văd ce am la umăr'. Am primit un diagnostic destul de greu de digerat, pentru că era de fapt o afecţiune de care nu mai auzisem, la nivelul umărului. Doctorul mi-a spus din start că e vorba de minimum un an de recuperare, eu stătusem deja de 4 luni", a mărturisit Neagu.

Cristina Neagu a trecut cu brio peste acea accidentare, fiind ulterior desemnată de două ori cea mai bună jucătoare a lumii, în 2015 și în 2016.

Totuși, jucătoarea lui CSM București afirmă că se mai confruntă chiar și în prezent cu dureri la umăr, pe care spune că a învățat cum să le gestioneze.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel