Data publicării:
Cristina Neagu, aleasă cea mai bună handbalistă din LUME
Jucătoarea română Cristina Neagu a fost aleasă pentru a patra oară cea mai bună handbalistă a lumii, a anunţat, luni, Federaţia Internaţională de Handbal (IHF), pe site-ul său oficial.
Neagu este prima persoană care a cucerit de patru ori trofeul acordat de forul mondial, după ediţiile din 2010, 2015 şi 2016.
Interul stânga al naţionalei României şi al echipei CSM Bucureşti a reuşit anul trecut să câştige titlul de golgheteră al Ligii Campionilor, pentru a doua oară în carieră, cu 110 goluri. De asemenea, românca a fost nominalizată în echipa ideală a competiţiei, pentru a patra oară consecutiv, pe postul de inter stânga. Neagu a cucerit medalia de bronz cu CSM Bucureşti în cea mai importantă competiţie europeană intercluburi, câştigând titlul de campioană a României şi Cupa României cu CSMB.
Neagu a fost cea mai bună jucătoare a naţionalei României la EHF EURO 2018, competiţie găzduită de Franţa, în decembrie, conducând tricolorele în semifinalele competiţiei pentru a treia oară în istorie şi pentru prima oară după 2010. Neagu a ratat semifinala şi finala mică (România s-a clasat pe locul patru), din cauza unei accidentări grave, care o va ţine departe de teren până la vară.
Cristina Neagu a depăşit jucătoare de legendă precum unguroaica Agnes Farkas şi germanca Grit Jurack, devenind cea mai bună marcatoare din istoria Campionatului European, stabilind borna la 237 de goluri înscrise.
A fost aleasă cea mai bună jucătoare din Europa
În ianuarie, Neagu a fost aleasă cea mai bună jucătoare din Europa în 2018, într-o anchetă realizată pe pagina de Facebook a Federaţiei Europene de Handbal (EHF), la care au participat peste 10.000 de fani. Neagu şi-a adjudecat acest titlu pentru al doilea an consecutiv.
Contracandidatele Cristinei Neagu pentru titlul de cea mai bună handbalistă a lumii în 2018 au fost Ana Viahireva (Rusia), Amandine Leynaud (Franţa), Stine Oftedal (Norvegia) şi Estelle Nze Minko (Franţa).
Titlul de cel mai bun handbalist al anului 2018 a revenit danezului Mikkel Hansen, care cucereşte trofeul pentru a treia oară, egalându-l pe coechipierul său francez de la Paris Saint-Germain, Nikola Karabatic.
Interul stânga danez a fost desemnat cel mai bun pe postul său la EURO 2018, în Croaţia, unde s-a clasat pe locul al patrulea cu reprezentativa ţării sale. Hansen a ocupat locul secund în clasamentul golgheterilor, cu 43 de reuşite.
Mikkel Hansen a participare pentru a treia oară consecutiv la turneul Final Four al Ligii Campionilor cu PSG, cu care s-a clasat pe locul al treilea, cucerind cu parizienii titlul în Hexagon şi Cupa Franţei.
La categoria cel mai bun jucător al lumii în 2018 au mai fost nominalizaţi danezul Rasmus Lauge Schmidt, norvegianul Sander Sagosen, suedezul Jim Gottfridsson şi francezul Vincent Gerard.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News