Cristina Chevereșan, prorector al UVT, premiul pentru Critică și Istorie Literară, Eseu
Universitatea de Vest din Timişoara anunță că unul dintre premiile decernate de Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România pentru anul editorial 2019 a fost acordat scriitoarei Cristina Chevereșan, pentru volumul „Peregrini în imediat”, apărut la Editura Brumar în 2019. Prorector al UVT din acest an, laureata este un important reprezentant al studiilor filologice timișorene și un exemplu pentru implicarea universității noastre în viața comunității.
În volumul premiat, autoarea precizează: „Împărțite între ficțiune și non-ficțiune, scrierile ce mi-au reținut atenția se regăsesc în colecție în stricta ordine a publicării cronicilor, dând seama nu doar de reacțiile «la cald» din momentul respectiv, ci și de parcursul personal printre texte, contexte, pretexte de reflecție. Primele întâlniri în pagină cu unii scriitori stau alături de regăsirile altora, în ipostaze, epoci sau perspective diferite”.
Volumul este însoțit de prezentarea profesoarei Adriana Babeţi: „Fie că scrie despre marii autori americani sau englezi, fie despre cărţile care au devenit filme sau despre drumurile ei prin lume, Cristina Chevereşan are aceeaşi privire atentă, iscoditoare, acelaşi stil alert, dar mai ales aceeaşi inteligenţă penetrantă de a interpreta sute şi sute de pagini. Şi, cum era de aşteptat, nu se dezminte nici de această dată. Doar că Peregrini în imediat ne-o înfăţişează în chip de critic dedicat literaturii române de azi. Cele două secţiuni, Poveşti împotriva uitării şi Viaţa ca document reunesc 40 de cronici literare scrise aproape lună de lună, mai bine de 10 ani. Iar ceea ce se desfăşoară sub ochii noştri este un tablou viu, trasat cu mâna sigură a unui adevărat cunoscător de literatură”.
Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, transmite cu acest prilej: „O felicit și sunt nespus de bucuros pentru colega noastră Cristina Chevereșan, premiată în acest an cu unul dintre cele mai importante premii ale Uniunii Scriitorilor. Așa cum am demonstrat-o de multe ori, chiar și în acest an, dominat de restricțiile pandemiei, valorile culturale sunt esențiale la UVT, iar fiecare succes individual nu face altceva decât să susțină această aspirație a noastră, de ridicare a culturii la rang de capitală, la UVT”.
Conf. univ. dr. habil. Cristina Chevereșan predă cursuri de literatură și civilizație americană în cadrul Facultății de Litere, Teologie și Istorie a Universității de Vest din Timișoara și este Prorector responsabil cu strategia de internaționalizare și diaspora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News