Data publicării:

Cristiano Ronaldo, supererou în reviste de benzi desenate VIDEO

Autor: Cătălina Burghelea | Categorie: Sport
WhatsApp
Cristiano Ronaldo pe terenul de fotbal
Cristiano Ronaldo pe terenul de fotbal

Cristiano Ronaldo, de cinci ori câştigător al Balonului de Aur şi autorul a peste 600 de goluri pentru echipele de club la care a evoluat, a dovedit că stăpâneşte de asemenea la perfecţie marketingul şi arta promovării produselor derivate, după ce a lansat sâmbătă un serial de bandă desenată în care fotbalistul portughez apare în rolul supereroului, informează AFP.

Alegeri prezidentiale 2024

"La fel cum fotbalul uneşte culturile şi oamenii din lumea întreagă, eu cred că marile personaje animate şi supereroii pot să realizeze acelaşi lucru. Prin urmare, sunt încântat să aduc împreună aceste pasiuni pentru fotbal şi pentru supereroi prin intermediul acestui proiect şi să îl împărtăşesc cu fanii mei", a scris sportivul (cunoscut şi sub acronimul CR7) pe Twitter, pentru a prezenta lansarea oficială a volumului de benzi desenate "Striker Force 7".

Anunţul a fost făcut cu ocazia Free Comic Book Day (FCBD), eveniment sărbătorit în prima zi de sâmbătă a lunii mai începând din anul 2002, cu scopul de a promova volumele de benzi desenate.

Cristiano Ronaldo se luptă cu roboți și extratereștri


Un link permite fanilor sportivului portughez să vizualizeze un trailer animat şi site-ul său pe care a fost pus în vânzare acest volum de benzi desenate. În acele imagini, Cristiano Ronaldo, în vârstă de 34 de ani, se transformă în supererou şi luptă cu personaje precum roboţi şi extratereştri.

În martie, căpitanul echipei naţionale de fotbal a Portugaliei, devenit superstarul de la Juventus Torino începând din vara anului trecut, după plecarea sa de la Real Madrid, a deschis o clinică de implant de păr în capitala spaniolă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel