Data actualizării:
Data publicării:

Cristian Tudor Popescu i-a găsit lui Ciolacu două merite incontestabile. Iată dovezile! Cum pune frâu „instinctelor corupției și hoției în PSD”

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp
Inquam Photos / Simion Sebastian Tataru
Inquam Photos / Simion Sebastian Tataru

După ce a spus că îl va vota pe Marcel Ciolacu, în turul doi, dacă liderul PSD va ajunge în competiție cu Elena Lasconi, George Simion sau Mircea Geoană, Cristian Tudor Popescu a revenit cu un mesaj.

VEZI ȘI: Mircea Badea: De ce referendumul lui Nicușor Dan e „o cretinitate”. Un singur referendum a contat, atunci am fost și eu, în rest nu s-a dus nimeni

În schimb, Cristian Tudor Popescu a spus că va vota cu Nicolae Ciucă dacă intră în turul doi cu Marcel Ciolacu. De asemenea, CTP a spus că are și Marcel Ciolacu meritele sale care nu pot fi contestate, cum ar fi: „frâna pe care i-a pus-o pe loc greului Băluță în asaltul asupra lui N. Dan și eliminarea rapidă, în urma scandalului Nordis, din funcție și din partid, a veninoasei Vicol, care părea de neclintit”.

„Când nu-l votez pe Ciolacu și o votez pe Lasconi. Întrucât expirase timpul emisiunii „România în direct. Cap la Cap”, pe care am început-o la Europa FM cu dl. Cătălin Striblea, nu am apucat să închei ce aveam de spus despre candidatul PNL la președinție, dl Ciucă, și eventualitatea prezenței sale în turul 2, ceea ce în cazul celorlalți candidați făcusem.

2. -imagine fara descriere- (ciolacu-3_89888300.jpg)

Așa că spun acum: dacă dl Ciucă ajunge în turul 2 cu dl Ciolacu, îl voi vota pe dl Ciucă, în ciuda opiniei despre limitările intelectului d-sale pe care am exprimat-o. Rațiunea: Ciucă are în spate un partid, PNL, de dimensiuni și structură în măsură să contrabalanseze cât de cât PSD. Ceea ce nu este cazul USR-ului, mult diminuat și zgâlțâit al dnei Lasconi.

Pe Lasconi nu o voi prefera dacă intră în turul 2 cu Ciolacu pentru că, pe lângă nătângiile în serie pe care le debitează zâmbind din greu, nu reușește să se impună în propriul partid: faptul că a fost obligată să o pună pe listă la parlamentare pe „penala” Clotilde Armand e semnificativ.

În vreme ce M. Ciolacu, deși cu dificultate, având în vedere instinctele corupției și hoției, sălbatice în PSD, controlează partidul – dovezi: frâna pe care i-a pus-o pe loc greului Băluță în asaltul asupra lui N. Dan și eliminarea rapidă, în urma scandalului Nordis, din funcție și din partid, a veninoasei Vicol, care părea de neclintit. Există însă o situație în care aș vota-o pe Lasconi: dacă va concura în turul 2 cu G. Simion. De altfel, voi vota pe oricine intră în turul 2 cu șeful AUR”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Știrea inițială: Cristian Tudor Popescu a spus că votează cu Marcel Ciolacu la prezidențiale

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel