Cristian şi Ruse vor în echipa de Fed Cup - Ne dorim să fim acolo, chiar dacă nu jucăm
Jucătoarele de tenis Elena Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian, finaliste în proba de dublu la BRD Bucharest Open, au declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că obiectivul lor este să facă parte din echipa de Fed Cup a României, precizând că îşi doresc convocarea chiar dacă nu vor juca.
"Ne dorim să fim în echipa de Fed Cup chiar dacă nu jucăm. Ne dorim să fim lângă fete acolo, să simţim şi noi emoţiile împreună cu ele. Iar când vom intra în teren să nu mai fim atât de emotive, să ni se pară atât de impresionant. Efectiv să intrăm pe teren şi să dăm tot ce avem mai bun, să uităm de absolut tot. Asta e părerea mea. Eu îmi doresc să fiu acolo lângă fete, chiar dacă nu joc", a spus Gabriela Ruse.
La rândul ei, Jaqueline Cristian a afirmat că aşteaptă cu nerăbdare convocarea. "Muncim din greu pentru acel moment. Ne pregătim pentru meciuri de genul ăsta în fiecare zi, ne dăm sufletul pe teren de fiecare dată, şi la antrenamente, şi la meciuri. Aşteptăm cu nerăbdare (n.r. - să fie convocate în echipa de Fed Cup), pentru că e într-adevăr special să joci pentru ţara ta. Ştim pentru că amândouă am avut ocazia să jucăm la juniori la Europene şi Mondiale", a precizat Cristian.
Jucătoarele române de tenis Jaqueline Adina Cristian şi Elena-Gabriela Ruse au fost învinse de cuplul Viktoria Kuzmova (Slovacia)/Kristyna Pliskova (Cehia) cu 6-4, 7-6 (7-3), duminică, în finala probei de dublu din cadrul turneului BRD Bucharest Open (WTA), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari şi găzduit de Arenele BNR din Capitală.
Cristian (21 ani, 245 WTA la dublu) şi Ruse (21 ani, 178 WTA la dublu) au jucat prima lor finală WTA din carieră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News