"Dacă împotriva PSD ne-am ridicat vocea - în materie de condamnați penal, în materie de incompetență -, să nu credeţi că noi suntem mai puţin critici cu ai noştri. Am fost acuzaţi de asta. Dimpotrivă! Cu domnul Dan Barna, dacă ar avea o condamnare penală definitivă, aş fi mai critic decât cu Liviu Dragnea", a spus Cristian Seidler la DCNews TV.
"USR a spus, de la început: penal înseamnă condamnat penal definitiv, dar avem un standard mai ridicat, noi, Români. Pentru funcţionari, dacă au fost trimişi în judecată măcar - nu s-a dovedit vinovăţia - ei trebuie suspendați din funcţie. E lege în România! CCR a spus că eventuala eliminare ar fi neconstituţională - PSD a încercat să elimine asta din legislație.
Eu spun - şi Dan Barna a spus - dacă mi se deschide dosar penal, mie, Dan Barna, dacă există suspiciunea că eu aş fi comis o faptă penală, mă retrag. Nu s-a întâmplat lucrul acesta şi, deşi nu s-a întâmplat lucrul acesta, şi, deşi oamenii care spun că s-ar fi întâmplat ştiu că nu a fost aşa, nu sunt sancţionaţi. Cei care mint cu repetiție în spaţiul public şi spun: "Dan Barna este cercetat penal". Domnule, dar chiar nu este!", a mai spus Seidler.
"Principiile pe care le susțin - fără penali în funcții publice - voi continua să le susțin"
În luna mai, DLAF a anunțat că a trimis la DNA dosarul privind afacerea cu fonduri europene în care au fost implicați Dan Barna și sora acestuia. Președintele USR PLUS spunea, atunci, că a solicitat notă de constatare de la DLAF deoarece el nu a fost informat în legătură cu acest demers și a subliniat că el nu face parte din grupul de 4 persoane acuzate în acel dosar.
"Dacă se va porni urmărirea penală împotriva mea, evident mă voi retrage. (...) Principiile pe care le susțin, fără penali în funcții publice, voi continua să le susțin și reprezintă o valoare și un crez cu care am venit în politică și cu care voi continua să fac politică în România. Am solicitat notă de constatare de la DLAF", spunea Dan Barna, la acel moment, într-o prima reacție publică.
Interviul complet, în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Previziuni astrale pentru a doua jumătate din 2024. Ce rezervă astrele pentru nativii Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară
- Chirieac, despre ce i-a spus Biden lui Iohannis: Multă înțelepciune. Nu se schimbă nimic
- De ce ne îndeamnă astrele să ne îngrijim grădina sufletului odată cu Luna Nouă în Taur
- Lecția pe care trebuie să o învețe toți șoferii din clipul unui accident. Expert: E și vina celui care a trecut regulamentar