Data publicării:

Cristian Preda: Marea coaliție europeană, în pericol

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

Europarlamentarul Cristian Preda anunță un viitor sumbru în privința marilor partide europene. El este de părere că peste doi ani nu se va mai putea realiza o mare coaliție, în condițiile unor schimbări semnificative. 

Europarlamentarul Cristian Preda este de părere că și în acest moment coaliția europeană abia funcționează, iar viitorul nu sună tocmai bine. 

"Întrebarea pe care o avem în fața noastră a tuturor, din perspectiva partidelor europene este dacă va mai exista în 2019 o mare coaliție. În acest moment suntem într-un punct în care înțelegerea între două mari familii pro europene, cea a socialiștilor și cea a popularilor este pusă sub semnul întrebării. Această înțelegere e ca și inexistentă la nivelul Consiliului European și este posibil ca din punct de vedere electoral, dar și din punct de vedere al articulării relațiiilor, între Parlament și Consiliul European să nu mai avem o mare coaliție. Sunt vizibile apropieri semnificative ale stângii de extrema stângă și ale familiei populare de conservatori și de liberali. Nu știm însă ce va rezulta din viitoarele alegeri," a spus europarlamentarul Cristian Preda. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel