Data publicării:

Cristian Preda: Guvernul a terminat cu buna guvernare și se apucă să scrie plângeri penale

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda consideră că echipa guvernamentală coordonată de Victor Ponta a terminat cu buna guvernare și începe să scrie acum plângeri penale împotriva liderilor PDL pentru boicotul de la referendum, aluzie la anunțul premierului Ponta, potrivit căruia USL va depune plângeri penale împotriva celor care i-au împiedicat pe români să se prezinte la vot pe 29 iulie.

,,Cât priveşte plângerile penale la adresa liderilor PDL, sigur că guvernul are în principiu foarte multe de făcut, probabil că au terminat cu tot ce înseamnă buna guvernare şi acum se apucă să scrie plângeri penale. Suntem liberi aşa cum au făcut-o şi alte forţe politice înaintea noastră să ne declarăm rezervele în privinţa unei consultări electorale şi PNL şi PSD în trecut, şi PNŢCD pe vremuri au cerut alegătorilor să se abţină de la vot într-o chestiune sau alta”, a declarat, luni, într-o declarație de presă, democrat-liberalul Cristian Preda.

Acesta a explicat că boicotul este parte a instrumentarului oricărei democrații, deși recunoaște că nu este cea mai bună soluție, însă declarația de luni a premierului Ponta este o ”exagerare nepermisă”, în opinia sa .

”Considerăm că deşi nu este cea mai bună soluţie într-o filozofie democratică boicotul face parte totuşi din instrumentarul oricărei democraţii. Şi a ameninţa mai ales atunci când eşti şef de guvern că dai în judecată un partid politic pentru că a făcut un apel la neprezentare e, în fine o exagerare cred eu nepermisă, dar în fine”, a spus el.

Prim-vicepreşedintele PDL a menţionat totodată că ,,orice act de intimidare, de împiedicare a exprimării voinţei ca şi orice act de mobilizare în vederea votului multiplu sunt condamnabile”. ,,Nu vom apăra pe nimeni dintr-o categorie aşa cum nu apărăm pe nimeni din cealaltă categorie”, a completat Preda, menționând că a observat ”nervozitatea” USL față de ancheta procurorilor privind ”cazurile de fraudare a votului prin vot multiplu”.

”Am văzut că de teamă ca într-un fel sau altul să se ajungă la adevărul referitor la mobilizarea extralegală, în afara legii în vederea sporirii cifrei de participare din 29 iulie, USL a devenit foarte nervos la adresa procurorilor. L-am văzut şi pe şeful Senatului care ţine locul şefului statului în acest moment, domnul Crin Antonescu, fiind foarte nervos în raport cu acţiunea procurorilor”, a susţinut prim vicepreşedintele PDL.

Cristian Preda se întreabă cât timp Guvernul Ponta ”bunei guvernări” și crede că nu va avea timp nici pentru plângeri penale, dacă premierul nu poate să facă un ”mic raport” pentru cele 100 de zile de guvernare.

”Însă rămâne, ştiţi după ce a, aflat că în cadrul guvernului 75% din discuţii înainte de suspendare se refereau la adversitatea faţă de Traian Băsescu, rămâne o problemă în continuare pentru noi toţi, aceea cât timp alocă guvernul bunei guvernări. Cât timp din ceea ce se întâmplă în această ţară la nivelul guvernului are în vedere interesele guvernării, interesele unei bune guvernări. Am văzut că premierul nu este nici măcar gata să facă un mic raport pe marginea acestei chestii, deci nu ştiu dacă are timp pentru plângeri penale acum”, a precizat democrat-liberalul.

Arătând că primul care a comis infracțiunea de a-i împiedica pe români să voteze este președintele suspendat Traian Băsescu, premierul Victor Ponta a declarat, luni: "Prin structurile noastre politice, începând de azi, vom depune plângeri penale împotriva tuturor lideri PDL care au încălcat Legea 3/2000, privind referendumul, şi, prin orice mijloace, au împiedicat cetăţenii să voteze la referendum. Vor fi mii de asemenea plângeri împotriva liderilor PDL centrali şi locali".

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel