Data publicării:
Cristian Preda: E nevoie de solidaritate, nu de MĂCEL
Cristian Preda spune că nu trebuie săpate "noi tranşee" între partidele de dreapta din România. De asemenea, acesta a venit și cu soluții pentru Cotroceni: fie un candidat din rândul partidelor de dreapta, fie un independent susţinut de aceste formaţiuni.
Întrebat la RFI dacă Elena Udrea ar trebui să facă un pas înapoi în PMP, după scorul de 6% obţinut la alegerile europene, Cristian Preda a răspuns: "Aşa cum în campania pentru europene, am respectat pactul de neagresiune cu partidele şi liderii PPE şi acum, până la prezidenţiale îmi propun să nu polemizez cu vreun adversar al lui Victor Ponta. Eu cred că în acest moment avem nevoie la nivelul organizaţiilor politice de un compromis rezonabil şi inteligent, pentru că trebuie să arătăm ce suntem în stare să facem împreună, nu cum putem săpa noi tranşee între partide. Pe de altă parte, din perspectiva liderilor politici care sunt adversarii lui Victor Ponta, cred că e nevoie de solidaritate şi nu de măcel".
VEZI ȘI: Cristi Preda le răspunde lui Lăzăroiu și Funeriu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News