Cristian Preda acuză: USL a început lupta cu Budapesta
Europarlamentarul PDL Cristian Preda notează, pe bogul personal, că USL "a început lupta cu Budapesta" și îi solicită premierului Victor Ponta să-și "calmeze majoritatea", întrucât România nu are nevoie de evenimente reprobabile ca cele petrecute în 1990 la Târgu Mureș.
"După războiul purtat cu Comisia de la Bruxelles, USL a început lupta cu Budapesta", a scris, vineri, pe blogul personal, Cristian Preda, aluzie la recentul diferend în relațiile româno-ungare privind steagul secuiesc.
Potrivit democrat-liberalului, echipa guvernamentală de la București mizează pe trezirea naționalismului pentru a masca altceva și îi solicită premierului Victor Ponta să-și "calmeze majoritatea".
"Resuscitarea naţionalismului e principala ofertă a guvernării Ponta. Cetăţeanul ar trebui să se întrebe ce anume îi aduc aceste confruntări. La începutul tranziţiei, unii au crezut că pasiunea naţionalistă ţine de foame. N-a ţinut. Nu trebuie uitat că a fost nevoie de mulţi ani pentru a repara rănile provocate de extremiştii din cele două tabere. Îi solicit premierului să-şi calmeze majoritatea! Nu avem nevoie de un alt Tărgu-Mureş", conchide Cristian Preda.
La finalul săptămânii trecute, la ceremonia de învestire a noului prefect de Covasna, steagul Ţinutului Secuiesc a fost scos din sala de protocol unde s-a desfăşurat evenimentul. Steagul Ţinutului Secuiesc a fost arborat, marţi, într-unul din districtele din Budapesta. Secretarul de stat Nemeth Zsolt a declarat că steagul a fost arborat în semn de solidaritate faţă de cauza autonomiei pentru care militează autorităţile locale din Harghita şi Covasna. Referindu-se la refuzul autorităţilor române de a permite arborarea steagului neoficial al Ţinutului Secuiesc, Nemeth Zsolt a declarat că, în opinia sa, este o agresiune simbolică din partea autorităţilor române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News