În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Lucian Viorel Grecu, persoană apropiată fostului primar, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, Paul Sorin Stănescu, la data faptei reprezentantul Societăţii Naţionale Institutul Pasteur S.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu şi spălarea banilor, Valentina Narcisa Georgescu pentru complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, complicitate la luare de mită, spălarea banilor, precum şi Bogdan Georgescu pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.
Conform rechizitoriului întocmit de procurori, în cursul lunii ianuarie 2007, ca urmare a activităţii Subcomisiei de fond funciar din cadrul Primăriei sectorului 6, a fost emis titlul de proprietate nr. 100402/2007 în baza căruia Societatea Naţională Institutul Pasteur S.A. a obţinut dreptul de proprietate asupra unui teren cu suprafaţa de aproximativ 19 hectare pe raza municipiului Bucureşti.
Ce spun procurorii DNA
"Din probele administrate în cauză a rezultat că emiterea titlului de proprietate a fost rezultatul încălcării dispoziţiilor legale de către inculpatul Poteraş Constantin Cristian, cu ajutorul inculpaţilor Stănescu Paul Sorin, la acea dată reprezentant al S.N. Institutul Pasteur S.A., Georgescu Bogdan şi Georgescu Valentina Narcisa. Inculpatul Poteraş Constantin Cristian a întocmit şi a înaintat spre validare anexa prin care propunea admiterea cererii de retrocedare, deşi cunoştea că societatea nu se putea prevala de dispoziţiile cu caracter reparatoriu ale legilor fondului funciar, neîncadrându-se în niciuna dintre categoriile de persoane îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate privată.
Astfel, persoana juridică nu exista în anul 1945, momentul de referinţă prevăzut în legile fondului funciar, astfel încât nu putea invoca drepturi anterioare înfiinţării, iar temeiul invocat în cuprinsul propunerii se referea la alte categorii de terenuri. În anul 1991, institutul a fost organizat ca regie autonomă, prilej cu care i-a fost stabilit patrimoniul, format exclusiv din bunurile existente în bilanţul contabil la momentul înfiinţării, astfel încât nu putea solicita de la stat alte bunuri. Mai mult, în anul 2000 societatea a fost privatizată, prilej cu care au fost trecute din proprietatea statului în proprietate privată doar bunurile incluse în capitalul social la momentul vânzării acţiunilor", se arată în comunicatul DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video