CEDO a dat, marţi, o nouă decizie de condamnare a României pentru nesoluţionarea dosarului Revoluţiei într-un termen rezonabil, la o plângere formulată în 2008 de Carmen Doroteia Alexandrescu, Ion Băroiu, Iosif Bălaş-Salcoci, Ştefan Boran, Marin Dincă, Laura Veronica Stoica, sculptorul Vladimir Ciobanu, care a amplasat la Universitate plăcile de piatră cu numele eroilor-martiri de la Revoluţie, şi Cristian Paţurcă.
Cristian Paţurcă a murit în ianuarie, 2011 la vârsta de 46 de ani. A făcut parte din Asociaţia 21 Decembrie. Numele lui Cristian Paţurcă este legat de manifestaţia din Piaţa Universităţii din 1990, el fiind nu numai autorul "Imnului Golanilor", ci şi un activist al acestei mişcări.
[citeste si]
În 27 aprilie 2010, Cristian Paţurcă a primit Crucea Naţională "Serviciul Credincios - clasa a III-a", distincţie acordată acestuia de preşedintele Traian Băsescu la 20 de ani de la manifestaţia din Piaţa Universităţii.
"Cristian Paţurcă a fost unul din ultimii romantici ai Revoluţiei şi tranziţiei postcomuniste. Şi-a aflat locul firesc în Piaţa Universităţii, care l-a şi proiectat în conştiinţa şi în memoria noastră. Acolo destinele noastre s-au intersectat şi apoi ne-am reîntâlnit în momente şi mai bune şi mai rele ale ultimelor două decenii", susținea fostul președinte Emil Constantinescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cod Galben de averse, grindină și vânt. Zonele vizate
- Am discutat cu Ioana Fotache, sociolog, despre Nemo, persoana non-binară care a câștigat Eurovision. Tu știai cum trebuie să vorbești persoanelor cu acest gen?
- Zodia care nu are timp nici să respire în săptămâna 13 - 19 mai. Daniela Simulescu: Vă fac o recomandare / Video
- România, lovită de un ciclon. Elena Mateescu, ANM: Vorbim de temperaturi minime destul de coborâte, lapoviță și ninsoare
- Rareș Bogdan și-a prezentat noul ceas rusesc. Cât a costat noua achiziție
- Tun imobiliar, dus la alt nivel de Valentin Resmeriță, candidat PNL la Primăria Focșani. E de noaptea minții o asemenea tranzacție! Își va trece tot orașul în proprietatea sa?
- Boala care crește riscul de AVC de 8 ori, iar de infarct de 10 ori. Cristina Pricop, Public Affairs Head Sanofi România: O maladie banală omoară, indirect, prin niște comorbidități care duc la deces
- „Poarta către Infern” din Siberia se deschide. De ce ar trebui să ne îngrijoreze
- Problema foarte gravă cu care ne vom confrunta în curând. Cătălin Radu (Bristol Myers Squibb România): Pandemia de Covid va fi un element mărunt / video
- Scenariu plauzibil privind războiul pornit în Ucraina și nebunia lui Putin. Istoricul Mihail Dobre: Cum s-ar putea schimba tot sistemul internațional / video