Data actualizării:
Data publicării:

Cristian Jura, arbitru la TAS, a dictat 2 ani de suspendare într-un caz similar cu al lui Halep. Fabrica îşi asumase contaminarea suplimentelor nutritive

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
FOTO DC News
FOTO DC News

Ce şanse mai are Simona Halep să scape de o suspendare drastică? Într-un caz similar, în care trei sportivi au luat suplimente contaminate cu substanţe interzise, Cristian Jura, singurul arbitru român de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, a dictat doi ani de suspendare. 

"Doi ani suspendare pentru suplimente contaminate!

Triatloniștii chinezi (n.r. probe de natație, ciclism și alergare) au fost sancționati chiar dacă fabrica furnizoare și-a asumat contaminarea suplimentelor nutritive cu substanta activa dintr-un medicament. 

Chinezii s-au apărat foarte bine în sensul că au adus tot ceea ce era necesar: flacoane sigiliate, nesigilate, numărul de lot corespundea cu recipientele din care ingeraseră suplimentul. Inclusiv, sportivii au reușit să dovedească, cu probe, și să demonstreze că este o vină a fabricii și că din culpa producătorului au fost contaminate produsele cumpărate", a declarat Jura, cel care a fost arbitru singular în acest caz, conform Prosport

Chinezii nu au făcut apel la Lausanne 

Pedeapsa maximă putea fi de 4 ani, dar Jura a dictat doar doi ani. Iată de ce. Sportivii chinezi au renunţat să mai facă apel la decizie. 

"Sportivii chinezi nu au mers mai departe la Tribunalul Federal Elvețian. Practic, nu este vorba de scăderea pedepsei aplicată triatloniștilor chinezi. Este o pedeapsă modulată de circumstanțele autentificate cu probe și prin documente. În condițiile în care se face un apel la TAS sau se merge mai sus (n.r. Tribunalul Federal Elvețian), abia de atunci putem să discutam de o diminuare a cuantumului sancțiunii respective. Apărătorii sportivului trebuie să dovedească faptul că substanța care a contaminat suplimentul se produce în aceeași fabrică cu suplimentul respectiv. În plus și ca detaliu esențial, că s-au schimbat liniile de producție sau nu s-au modificat procesele tehnologice", a mai spus acesta. 

Halep a anunţat o nouă amânare a deciziei în cazul său 

"Azi am aflat că decizia în cazul meu, care era aşteptată săptămâna aceasta, va fi amânată. Acest lucru e foarte dezamăgitor, după ce am spus tot timpul că tot ce doresc este să fiu judecată. Este greu de explicat dificultatea emoţională pe care au adus-o şi continuă să o aducă toate aceste amânări", a scris Halep pe instagram joia trecută. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel