Data publicării:

Cristian Diaconescu arată linia roșie a lui Putin: Rusia vrea mai mult război. Se caută un precedent

Autor: Doinița Manic | Categorie: Politica
WhatsApp
Cristian Diaconescu arată linia roșie a lui Putin: Rusia vrea mai mult război. Se caută un precedent / Foto: Captură video Realitatea Plus
Cristian Diaconescu arată linia roșie a lui Putin: Rusia vrea mai mult război. Se caută un precedent / Foto: Captură video Realitatea Plus

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, a vorbit despre linia roșie a lui Vladimir Putin.

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, a analizat la hartă situația de pe frontul ucrainean, după invazia Rusiei. Acest a explicat la Realitatea Plus care este linia roșie a lui Vladimir Putin și cum s-ar putea termina acest război.

Donețk și Lugansk

"Rușii controlează zona Donbas mai mult sau mai puțin din 2014. Atenție, că în această zonă, practic, războiul este în desfășurare din 2014. Sigur, Federația Rusă a negat interferențele, a spus prin anii 2015-2016 că dacă sunt găsiți soldați ruși respectivii erau în vacanță. În al doilea rând, din punctul de vedere al jocului strategic, această zonă este mul mai ușor de aprovizionat și de susținut militar dinspre Federația Rusă pentru că Ucraina nu poate trece militar aici, sub nicio formă. În al treilea rând, toată această zonă a făcut obiectul a Acordului de la Minsk.

Acordurile de la Minsk, rupte de Vladimir Putin la începutul anului 2022 stabileau un anume tip de autonomie pentru Donețk și Lugansk, în sensul că aceste oblasturi ar fi avut capacitatea inclusiv să se pronunțe în politica externă a Kievului. Kievul nu a acceptat așa ceva, dar separarea oarecum de facto a acestor zone este operațională cam din 2015-2015.

Linia roșie a lui Vladimir Putin

Trei, Peninsula Crimeea. Se spune în acest moment că aici este linia roșie a lui Putin, că nu va renunța niciodată, orice s-ar întâmpla, la Peninsula Crimeea. Flota de la Sevastopol, ieșirea la mare caldă, este importantă pentru orice flotă militară care se respectă. Deci fiecare ridică miza. Cum se termină un război?  Fie o parte înfrânge cealaltă parte și atunci vii la masa negocierii, o parte victorioasă, o parte înfrântă, așa este situația, fie ambele părți constată la un moment dat că un război este mult mai prejudiciabil decât o pace, deci e mai bine să faci pace decât să continui războiul.

"Rusia vrea mai mult război"

În acest moment Federația Rusă dorește mai mult război. Deci din această perspectivă, toată gândirea, cel puțin în zona occidentală, legată de întrebarea permanentă: "Cum se termină?", în acest moment are un răspuns prudent și anume: "Din Occident, prin sprijin militar, prin sancțiuni, prin atragerea mai multor susținători în statele comunității internaționale, încercăm un management al acestui război". Nimeni nu spune în acest moment cum va arăta pacea.

Se caută un precedent. Diaconescu, exemplu Coreei de Nord și Coreei de Sud

În al doilea rând, făcând speculații să spunem, într-o formă sau alta, uitându-ne la istorie, vedem că la teoria teritoriu contra pace se încearcă găsirea unui precedent. Acest precedent ar putea fi să zicem Coreea de Nord și Coreea de Sud. Spuneți-mi, ar accepta Moscova ca în această parte să existe un tratat de securitate cu SUA și mii de militari americani dislocați aici? Nu.

Doi, Germania de Est, Germania de Vest, într-o parte ar fi Germania de Est și în cealaltă Germania de Vest, evident metaforic. În acel moment ar accepta Federația Rusă cum a acceptat URSS și federația Rusă după anii 90 ca această parte a Ucrainei să devină stat membru NATO?

Intențiile Rusiei privind Republica Moldova

Mergem mai departe, zona Odesa și ne apropiem de România. Deocamdată, intențiile privind Republica Moldova sunt mai mult declarative din partea Federației Ruse, nu se întâmplă militar ceva semnificativ, dar tema revine, repetitiv se anunță acest subiect. Liovul, adică zonele occidentale ale Ucrainei, unde sunt minoritățile poloneze, nu apar în retorica Moscovei. Peninsula Kaliningrad nu apare în retorica Moscovei, deși este implantată practic într-o zonă foarte semnificativă din nordul îndepărtat și Marea Baltică, nimeni nu vorbește.

Ei se referă permanent la Republica Moldova. Ori, din această perspectivă, toate aceste imponderabile generează un anume tip de vector de impredictibilitate. De fapt aceasta este marea problemă. O soluție politică în acest moment poate avea în vedere numai o victorie strategică. Asta înseamnă ca Vladimir Putin să își recunoască înfrângerea fără a fi înfrânt. Știu, pare paradoxal doar că vă rog să nu excludeți o doză de cinism și atunci când va fi pacea.", a explicat Cristian Diaconescu la Realitatea Plus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel