Data actualizării:
Data publicării:

Cristian Diaconescu, mesaj la 45 de ani de la înfiinţarea PPE: Pilon de bază al susținerii României în Uniunea Europeană

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Politica
WhatsApp

Cristian Diaconescu, liderul PMP, transmite un mesaj la aniversarea a 45 de ani de la înfiinţarea PPE. 

"Acum 45 de ani se înființa Partidul Popular European, 'familia politică de centru-dreapta, ale cărei rădăcini sunt adânc ancorate în istoria și civilizația continentului european și care a fost inițiatoarea proiectului european de la bun început.' Un partid european care a militat, dintotdeauna, pentru apărarea valorilor creștine și culturale ale vechiului continent.

PPE se identifică cu proiectul Uniunii Europene și a fost, permanent, un apărător al democrației în țările UE.

Partidul Popular este un partid de dreapta, apărător al familiei și al societății deschise, care respinge extremismele de o parte sau de alta a scenei politice, punand accentul pe respectul față de identitatea fiecărei națiuni din cadrul UE.

PMP este membru PPE și se identifică cu valorile creștin-democrației europene, care promovează 'România respectată' în contextul diversității Uniunii Europene. Președintele Cristian Diaconescu poartă un dialog permanent cu liderii europeni ai PPE pentru susținerea proiectelor comune, la nivelul Uniunii Europene.

Un exemplu în acest sens este convorbirea telefonică, de acum câteva zile, dintre domnul Cristian Diaconescu, președinte PMP și domnul Donald Tusk, fostul președinte al Consiliului European, prin care s-a reiterat dorința comună de promovare a valorilor creștin-democrației europene.

Partidul nostru urează mulți ani de afirmare, dezvoltare și conlucrare în PPE, un pilon de bază al susținerii României în  Uniunea Europeană.

La mulți ani, PPE!", transmite Cristian Diaconescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel