Este foarte posibil ca Boureanu să fie transferat din arestul Poliției Central al Capitalei, având în vedere că se află de aproape două luni deja în arest preventiv. Așa spune procedura, ca în astfel de momente, deținuții să fie transferați către Penitenciarul Rahova, iar acolo fostul deputat va intra într-o perioadă de carantină, care presupune evaluarea din punct de vedere medical, psihologic, dar și sociologic. Cristian Boureanu va fi supus și unor teste de analfabestism, va fi întrebat dacă știe să scrie și să citească. Indiferent de studiile sale, și Boureanu va trece prin aceste teste, informează Antena 3.
Gabriela Livadariu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Rahova, a vorbit despre procedura la care sunt supuse toate persoanele private de libertate.
„Orice persoană condamnată sau arestată preventiv este primită în penitenciar pe baza verificării și stabilirii identității și a documentelor care întemeiază legalitatea deținerii. Persoanele deja primite sunt cazate pentru o perioadă de 21 de zile în secția de carantină și observare. Este o perioadă pe care o considerăm specială. În această perioadă, se fac evaluari, se aduc la cunoștință drepturile, obligațiile și interdicției pe perioada încarcerării", a explicat Gabriela Livadariu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- Alertă răpire copil în Iași! Oamenii, avertizați de Poliția Română pe telefoane - Foto în articol
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european