Data actualizării:
Data publicării:

Cristian Preda, scenariu TARE. Pe cine preferă Iohannis șef la USR PLUS

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
PSD DEZMINTE NEGOCIERILE CU IOHANNIS PRIVIND MOȚIUNEA!
PSD DEZMINTE NEGOCIERILE CU IOHANNIS PRIVIND MOȚIUNEA!

Fostul europarlamentar Cristian Preda lansează un scenariu interesant în contextul alegerilor pentru șefia USR PLUS. 

”În cazul PNL, lucrurile sunt clare: Iohannis îl susține pe Cîțu.

Oare cum stau lucrurile în privința USRPLUS? Pe cine ar prefera șeful statului ca lider? Pe cel cu care a concurat la prezidențiale în 2019 sau pe cel care i-a fost premier fidel în 2016? Să nu-mi spuneți că e neutru sau indiferent...” a scris Cristian Preda, pe Facebook. 

Congresul USR PLUS urmează să aibă loc în 2 octombrie 2021. Candidați pentru șefia partidului sunt Dacian Cioloș, Dan Barna și Irineu Darău. Ei și-au prezentat echipele sâmbătă, 28 august 2021. 

Al treilea candidat, mesaj de revoltă în USR PLUS

”Candidez la funcţia de preşedinte al USR PLUS pentru că partidul nostru, din punctul meu de vedere, s-a prăbuşit. Să ne uităm pe numere, între europarlamentare şi ce ştim acum. Termenul care descrie prezenţa USR PLUS la guvernare este de balama şi dacă vom continua astfel riscăm să ajungem cel mult balamaua de la geamul de la baie. Candidatura mea reprezintă apelul de trezire adresat fiecărui membru al USR PLUS care şi-a rupt din resursele personale şi profesionale pentru a schimba lucrurile în bine, care nu se mai regăseşte într-o structură politică ineficientă, condusă de o grupare discreţionară pe drumul accelerat spre irelevanţa politică”, a explicat Irineu Darău, la Comitetul Politic al USR PLUS, de sâmbătă. 

El a mai spus: ”Tot membru cu membru suntem datori să ne recuperăm proiectul din mâinile unor găşti acaparatoare conduse sau girate de Barna şi Cioloş care zi de zi închistează guvernarea internă în clientelism şi autoritarism, iar evoluţia la guvernarea României este în poziţia capului plecat. Zi de zi pierdem români care ne-au acordat încredere prin vot şi oameni valoroşi din partid. Trăim sub conducerea unei echipe cu nume liberal, dar cu metehne totalitariste, care a normalizat deficitul de democraţie, statul de drept la coada numirilor şi expulzarea sau cenzurarea oricăror voci independente”. 

Vezi și: Dan Barna vrea șefia USR PLUS, dar electoratul ”Facebook” îl face PRAF: Politician de cauciuc. Nici nu o să știți unde e ușa!

Cioloș avertizează: Nu stăm până la sfântu`așteaptă. Fără mărunțișuri pentru USR PLUS în coaliție

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel