Data publicării:
Cristescu, către Tomac: ”Nu vă crapă obrazul de rușine?”. Replica liderului PMP
Radu Cristescu, fostul Vicepreşedintele PMP, i-a adresat actualului președinte, Eugen Tomac, o întrebare prin intermediul paginii sale de facebook.
Cristescu a scris: ”Este adevărat domnule deputat PMP Eugen Tomac că aveți domiciliu din Cartea de identitate în Bacău, deși sunteți parlamentar ales în Circumscripția București, unde și locuiți?!? Dacă este adevărat, ați făcut asta doar ca să beneficiați de banii de cazare de la Stat, mai pe românește banii contribuabililor! Eu știu că este adevărat, chiar nu vă crapă obrazul de rușine? Grasule, chiar nu se face așa ceva! E de porc!” a scris pe pagina sa de pe rețeaua de socializare fostul PMP-ist.
În replică, Eugen Tomac, liderul PMP, a declarat pentru DCNews:
”Bine că m-a blocat (pe facebook - n.r.) ca să nu mai citesc toate prostiile de pe lume! Ce să zic? Ăsta e nivelul lui, să fie sănătos. De vreo 4 luni de zile spune toate prostiile de pe lume. Stau cu chirie în București de 12 ani”, ne-a declarat președintele PMP.
Eugen Tomac nu a dorit să ne explice și dacă banii din chirie vin de la Parlament sau sunt din buzunarul propriu. ”Nu intru în polemică”, a mai spus Tomac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News