Crin Antonescu: Suspendarea lui Traian Băsescu nu a fost inițiată de mine
Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat că decizia de suspendare a lui Traian Băsescu nu a fos inițiată de el, dar a participat la această acțiune.
"Am participat la acţiunea de suspendare, îmi asum această participare şi această conducere chiar a acţiunii, ceea ce spun de atunci şi o voi mai spune totdeauna dacă este nevoie este că toate acele acţiuni nu au fost nicidecum o lovitură de stat şi s-au petrecut în cadrele constituţionale. Cu greşeli, ce erori, cu precipitări, dar în cadrele constituţionale, a declarat Crin Antonescu la gandul.info.
Citește și: Crin Antonescu, despre candidatura la prezidențiale
"Nu eu am fost iniţiatorul acţiunii de suspendare, dar am participat la ea şi mi-o asum în întregime".
Despre apartenența aceastei decizii, Antonescu a spus "că a fost o decizie comună, precipitată de anumite tensiuni între preşedinte şi premier. Dacă ştiţi cine era premier şi preşedinte la vremea respectivă aveţi răspunsul".
"Victor Ponta nu putea decide singur aceste lucruri, decizia mi-o asum în egală măsură cu Victor Ponta, dar fără îndoială că aceste elemente au avut un rol important în orientarea lui Victor Ponta spre o asemenea decizie", a mai spus Crin Antonescu.
Citește și: Crin Antonescu, vrea răspunsuri de la Klaus Iohannis pentru a fi susținut la prezidențiale
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News