Data publicării:

Crin Antonescu, prima reacție față de modificările aduse Codului Penal: Îi propun lui Zgonea REDISCUTAREA. Băsescu bate câmpii

Autor: Covrig Roxana | Categorie: Politica
WhatsApp

Președintele PNL, Crin Antonescu, a făcut declarații de presă, joi, în care a vorbit despre amendamentele aduse Codului Penal, dar și cu privire la Legea amnistiei.

Crin Antonescu a declarat că “este normal să fie scoși parlamentarii din condiția de funcționar public, cu garanțiile să rămână responsabili în fața legii”. El a adăugat: “Trebuie să admit că nu am fost suficient și complet informat, există riscul să fie dată o interpretare.  Eu nu o să mă ascund să spun că s-a votat în Cameră, eu sunt senator. Sigur, am fost informat incomplet, dar îmi asum răspunderea în totalitate.  De aceea, eu îi propun lui Valeriu Zgonea, ca în cazul în care nu a semnat legea votată în Camera Deputaților, să o repună în discuție în plenul Camerei Deputaților, într-o discuție transparentă deschisă, cu argumente”.

“Nu putem rămâne în această chestiune neclară”, a subliniat Crin Antonescu.

Președintele PNL a completat: “Dacă acest lucru nu mai este posibil sau Zgonea nu este de acord cu sugestia mea, una amicală, voi propune deputaților PNL să respingă modificările care pot fi interpretare în sensul unei superimunități”.

“Cu privire la amnistie, propun scoaterea de pe ordinea de zi, dacă se va menține, poziția PNL va rămâne aceeași”, a adăugat Crin Antonescu.

Președintele PNL a adăugat: “Nu am intenționat niciodată să protejăm pe nimeni, nu am avut în USL nicio înțelegere în acest sens, nu am avut și nu face niciun fel de joc și ce s-a întâmplat marți în Parlament îmi întărește convingerea că e foarte bine să existe un raportor în Parlament”.

“Poziția mea și a PNL va fi categorică”, a subliniat președintele Senatului.

În legătură cu bătutul câmpilor, “îi bate Băsescu când spune că între mine și domnul Ponta ar exista o înțelegere pentru a trece Legea amnistiei”, a spus Crin Antonescu. El a subliniat că nu a existat nicio înțelegere între el și Victor Ponta, care a transmis “din îndepărtata Africă” aceeași poziție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel