Crima din gara Timișoara. Cetățean afgan, urmărit penal pentru omor și tentativă de omor. Este de negăsit. FOTO
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, în lipsă, faţă de un cetăţean afgan, în cazul crimei din gara din Timișoara.

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, în lipsă, faţă de un cetăţean afgan, pentru infracţiunile de omor şi tentativă de omor, comise asupra a doi conaţionali, săptămâna trecută, în zona Gării de Nord din Timişoara.

În fapt, s-a reţinut că pe 19 aprilie inculpatul A.F., cetăţean afgan, în timp ce se deplasa alături de alţi trei migranţi afgani, pe bulevardul Republicii din Timişoara, ar fi aplicat, în spate, victimei I.A.J., la rândul său migrant, o lovitură cu un cuţit, producându-i o plagă înjunghiată penetrantă, soldată cu hemoragie, leziune traumatică gravă ce a condus la decesul victimei, în scurt timp, la spital, precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, într-un comunicat.

VEZI ȘI: Bătaie între migranți în gara din Timișoara. Un mort și doi răniți

Făptașul, de negăsit

În prealabil, în acelaşi context, inculpatul ar fi aplicat o lovitură de cuţit şi unui alt migrant, respectiv persoanei vătămate K.N., lovitură soldată cu o plagă înjunghiată care a impus internarea acestuia, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

"După comiterea faptelor, inculpatul A.F. a fugit și s-a ascuns, în scopul sustragerii de la urmărirea penală, iar până la acest moment procesual nu s-a reușit depistarea și audierea sa, astfel că în cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunere de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul A.F., în lipsă, urmând a aduce la cunoștința opiniei publice soluția judecătorului de drepturi şi libertăţi.", precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

Afganul în vârstă de 27 de ani este acum căutat de polițiști. Oamenii legii au făcut publică imaginea sa, cerându-le cetăţenilor să sune imediat la 112 dacă îl văd pe suspect. Reamintim că o persoană și-a pierdut viața imediat după ce a ajuns la spital în stare gravă, iar o altă persoană a fost rănită, în urma unui conflict între două grupuri de migranți carea avut loc lângă Gara de Nord din Timișoara.

Vezi poza AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel