Crimă Caracal. Avocatul Tonel Pop are dreptate. Semne mari de întrebare cu privire la rămășițele din pădure
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Gheorghe Dincă a avut multe variante în ceea ce privește moartea Luizei. Anchetatorii au căutat-o în Olt și-n Dunăre ca, într-un final, să găsească niște oase și cenușă aruncate în pădure. La trei luni de la momentul crimei. Avocatul familiei Luizei Melencu ridică mari semne de întrebare cu privire la modul în care au fost găsite rămășițele ce se presupun a fi umane. 

După luni de zile în care a plouat, cenușa a fost găsită intactă pe pământul umed dintr-o pădure. 

Cenușa ce rezultă din arderea unei persoane decedate este un praf foarte fin, nu este precum cenușa de la grătar, mai degrabă, din punct de vedere al texturii, e ca o făină. Umiditatea din pădure, de la nivelul solului, ploaia din lunile trecute, ar fi șters urmele de cenușă umană, nici nu s-ar mai fi observat că acolo, cândva, a fost aruncată cenușă. 

Cu toate acestea, cenușa a rămas uscată, la suprafața vegetației din pădure.

Nu ar fi avut cum nici dacă am fi vorbit de simpla cenușă rezultată în urma arderii lemnelor, pentru că, așa cum știu multe persoane, cenușa este folosită ca îngrășământ natural, care îmbogățește solul. Sub nicio formă, nu ar fi putut să rămână neatinsă de umiditate și ploi, la suprafața solului. 

Dacă se dovedește că sunt rămășite umane, că aparțin Luizei Melencu, tot rămân mari semne de întrebare cu privire la momentul în care au fost puse în pădure. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel