Data actualizării:
Data publicării:

Daniel Zamfir, după ce economistul-șef UniCredit a anunțat ”apocalipsa” financiară: ”Nu poți să lași lucrurile așa. A făcut declarațiile interesat”. Cine să reacționeze

Autor: Andrei Itu | Categorie: Economie
WhatsApp
Foto: Captură foto DCNews
Foto: Captură foto DCNews

”Creșterea, cu siguranță, a taxelor și impozitelor în 2025”, este declarația care a pus pe jar mediul economic din România. Dar ce s-ar putea ascunde în spatele unor astfel de mesaje lansate în spațiul public?

Alegeri prezidentiale 2024

Dan Bucșa, economistul-șef al băncii Unicredit, a făcut mai multe declarații zilele trecute, în cadrul unei dezbateri publice, care au stârnit și stârnesc în continuare mare vâlvă și panică în spațiul public, respectiv din 2025 ”cu siguranță vor crește taxele și impozitele”. În contrast, politicienii din România au dat asigurări că acest fapt nu se va întâmpla.

În acest context, l-am contactat pe senatorul PSD Daniel Zamfir, președintele Comisiei economice, industrii şi servicii din Senatul României, pentru a ne oferi un punct de vedere, cine ar trebui să reacționeze și ce s-ar ascunde în spatele declarațiilor lansate de economistul-șef UniCredit.

”Nu poți să lași lucrurile așa”

”Având în vedere că vorbim despre mediul privat, că dacă ar fi fost de la stat, am fi reacționat noi, eu la Comisia economică sigur aș fi reacționat, dar așa aștept să spună ceva guvernatorul BNR Mugur Isărescu sau cineva din Banca Națională. Nu se poate să iasă orice individ de la o bancă privată, care are, probabil, interese personale sau de grup, deoarece declarațiile lui, rostogolite în presă, au anumite reverberații. Conducerea băncii respective, sigur ar trebui să reacționeze. Repet, de la Banca Națională, în primul rând, eu aștept o reacție. Nu poți să lași lucrurile așa. Nu poți să vii să spui că Sigur se vor mări taxele, vă spun eu marele economist-șef. 

Banca Națională ar trebui să reacționeze, mai ales că a avut cu totul altă poziție în ultimul raport asupra inflației, în ceea ce privește felul în care merge economia românească! Chiar a lăudat BNR faptul că o pondere semnificativă, respectiv 3,6% din PIB s-au dus pe investiții productive. Acesta era punctul la care s-a referit Banca Națională ca fiind o realizare a Guvernului. Nu mă îndoiesc că acest om are interese personale sau de grup, adică, îl și bănuiesc de afinități politice, dintr-o anumită zonă. Atunci, a făcut acele declarații interesat, din punctul meu de vedere”, a declarat Daniel Zamfir, pentru DC News.

Declarațiile lui Dan Bucșa, economist-șef Unicredit Bank România, care fac panică în România

”Ce se vehiculează, TVA mai sus, cu vreo două procente? Firește că vor fi foarte multe excluderi. Probabil nu la mâncare, poate nu la alte bunuri de care oamenii au nevoie, de exemplu, produse pentru bebeluș ș.a.m.d., dar cred că TVA-ul va crește. Ar trebui să crească și impozitul pe venituri, adică pe salarii, dar ăla probabil va veni în 2026, pentru ca ANAF nu le știe cu Excel-ul, deși au toate datele necesare.

Ministerul Finanțelor, cele de la firmele din România, o cantitate gigantică de date, adică deja le știu și culorile pantofilor, și mărimea la pantof a fiecărei contabile din fiecare firmă din România, dar nu știu ce să facă cu ele. De fapt, nu face aproape nimic. Deci lăsăm ANAF-ul să învețe cu excel-ul până în 2026, când probabil cota aia unică, acum de 10%, va fi diferențiată. altfel, ea a fost redusă de la 16 la 10% cu gândul că va mai fi o cotă de cam 25%, deci probabil că pe acolo se vor duce.

Tot ce spun eu s-a discutat deja cu instituțiile financiare internaționale și știu asta de la instituțiile financiare internaționale că doar n-o să spună Guvernul României în an electoral. De-aia, dacă vă mai spune vreun vreun politician anul ăsta că nu cresc la anul impozitele, să știți că minte, oricare ar fi el, de la prim-ministru până la ultimul angajat al guvernului. Vor crește, sigur, probabil începând cu TVA-ul”, a spus Dan Bucșa, în cadrul unei dezbateri publice.

Citește și - Economistul-șef UniCredit, derapaj grav. ”Îl aștept pe guvernatorul BNR să ne spună ce e cu flăcăul ăsta"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel