Data publicării:
Creșterea salariului minim european, un "artificiu financiar" și o "scamatorie bugetară". Adrian Negrescu: 80 de lei e aproape nimic
Deși noua lege a salariului minim european promite o creștere a veniturilor pentru români, realitatea este cu totul alta. În timp e pe hârtie salariile cresc, inflația galopantă și prețurile care explodează fac ca puterea de cumpărare să se prăbușească. De ce acest "artificiu financiar" ar putea să lase mai puțini bani în buzunare.
Legea salariului european a trecut de Senat și va ajunge la Camera Deputaților, acolo unde va fi votul final, urmând să ajungă la promulgare la președintele României.
Din ianuarie 2025, când va intra în vigoare directiva europeană privind salariul, venitul minim pe economie va ajunge la valoarea brută de 4.100 lei, ceea ce înseamnă că, după reținerea tuturor taxelor din venitul brut, românii vor rămâne, în mână, cu 2.450 lei lunar.
Este o creștere de salariu cu doar 87 de lei față de valoarea netă din prezent a salariului minim pe economie, care este de 2.363 de lei.
Deși este o directivă care ar trebui să crească venitul și nivelul de trai din România, dacă ar fi ă facem o comparație cu nivelul minim al unui coș de cumpărături, o singură persoană ar avea nevoie de cel puțin 3000 lei.
Legea salariului minim european arată că formula va ține cont de o serie de factori extrem de importanți precum rata inflației, puterea de cumpărare, productivitatea muncii și rata de creștere a salariilor de la noi din țară.
Analistul economic Adrian Negrescu a descris creșterea salariului minim european ca un "artificiu financiar" și o "scamatorie bugetară", menționând că, deși salariul minim va crește, puterea de cumpărare va scădea din acuza inflației ridicate.
"Acest salariu minim european este un fel de artificiu financiar, un fel de scamatorie bugetară, care va scoate în evidență faptul că se întâmplă ceva. Va crește salariul minim, dar în realitate, puterea de cumpărare scade. Cum se întâmplă și în cazul pensiilor - care au fost recalculate, indexate, crescute, dar oamenii simt că au mai puțini bani în buzunar decât înainte.
Scamatoria asta bugetară este cauzată de inflația foarte mare pe care o avem.
Ieri, Institutul de Statistică ne-a anunțat că avem o inflație de 4,7%, dublă față de cea din majoritatea țărilor europene. Adică suntem în continuare campioni la inflație.
Așa că să crești salariul minim cu 80 și ceva de lei reprezintă aproape nimic în contextul creșterii de prețuri.
Și încă ceva interesant, tot de la Institutul de Statistică - salariul mediu net la nivel național a scăzut în luna august, față de luna iulie, cu 83 de lei. Deci câștigăm mai puțin, în medie, la nivel național, față de creșterile de prețuri care continuă", a declarat analistul economic Adrian Negrescu, în direct la Realitatea Plus.
În ceea ce privește costurile alimentelor, acestea au ajuns că coste cu 30% mai mult față de anul trecut, iar analistul economic spune că: "am ajuns la prețuri dinamice care se schimbă de la o zi la alta, în funcție de vânzări, de câți oameni intră în magazin. Spre asta ne îndreptăm".
"În ceea ce privește factura la utilități, Adrian Negrescu spune că "începe o perioadă grea pentru pensionari, mai ales din luna ianuarie", a mai spus Adrian Negrescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News