Creşterea preţurilor. Informaţii oficiale de la INS
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie a scăzut uşor la 5,03%, de la 5,1% în august, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 6,55%, cele alimentare cu 4,44%, în timp ce serviciile au înregistrat un avans de 2,54%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). 

În acest an, cea mai mare rată anuală a inflaţiei a fost înregistrată în luna mai, respectiv 5,41%, acesta fiind cel mai ridicat nivel din februarie 2013, când creşterea preţurilor de consum a fost de 5,65%. 

"Preţurile de consum în luna septembrie 2018 comparativ cu luna septembrie 2017 au crescut cu 5,0%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,7%. Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (octombrie 2017 - septembrie 2018) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2016 - septembrie 2017), calculată pe baza IPC, este 4,5%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,8%", se arată într-un comunicat al INS. 

BNR a revizuit la 3,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an

Rata medie lunară a inflaţiei în primele nouă luni din acest an a fost de 0,3%, faţă de 0,1% în perioada similară din 2017. La începutul lunii august, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere la 3,5%, de la 3,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an. Pentru finalul anului 2019, BNR estimează o rată a inflaţiei de 2,7%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale. 

România a avut în august, pentru a şaptea lună consecutiv, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,7%, după o rată anuală a inflaţiei de 4,3% înregistrată în iulie, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel