Producătorul american de autoturisme Tesla a avut parte de o creștere fulminantă, în cei 10 ani de când a fost listată pentru prima dată pe bursă.
Conform BusinessWeek, Tesla a crescut dintr-o „musculiță” de Silicon Valley în al doilea cel mai mare producător auto din punctul de vedere al capitalizării pieței, într-un singur deceniu.
„Mereu a fost dramă în jurul Teslei, dar compania a stimulat industria auto să accepte electrificarea drept cheie a viitorului transportului”, a spus fostul lider al programului hibrid General Motors, Tony Posawatz.
Astfel, o acțiune Tesla costa 17 dolari, acum 10 ani, la prima listare pe bursă. Acum, valoarea acestora se ridică la 983 dolari.