Sorin Minea, președintele Federației Romalimenta, consideră că această creșterea monedei euro ”este insignifiantă”. El avertizează, însă, că altele sunt problemele cu care se confruntă sau se va confrunta România:
Importurile din China
”Dacă cineva se așteaptă ca prețurile să crească de mâine, pentru o creștere a euro de 0,15, nu se va întâmpla! Evoluția ne interesează. La ora actuală, România este într-o criză politică, iar asta va putea influența în timp în mod negativ, dar principalul lucru care ar putea duce la creșterea prețurilor este China! China este principalul furnizor de materii prime la nenumărate ate industrii. Ori, importurile din China sunt oprite, deci prețurile vor crește din cauza acestui lucru. Capacitatea de producție a României, cel puțin în industria alimentară, este de 4-5 ori mai mare decât necesarul pieței”, susține Sorin Minea.
Creșterea prețurilor, cauze reale
”Noi, însă, avem o criză cronică de materii prime. Dacă fluctuațiile sunt de 1 ban, doi nu deranjează pe nimeni, dar dacă vor crește utilitățile, și a fost și o majorare de salarii care n-a fost pe productivitate, avem o lipsă cronică a mâinii de lucru și avem o lipsă cronică a materiilor prime, astea sunt cele care ridică prețurile în aer! Că se va declanșa și inflație, sigur, toate măsurile care s-au luat până acuma, vorbesc de ultimii ani, s-a stimulat consumul, dar în același timp nu s-a pus nimic în loc, productivitatea muncii nu a crescut. Am auzit cu stupoare că nu e industria suficient de dezvoltată. Ferească Dumnezeu! Este foarte dezvoltată, numai că producția nu are unde să se mai vândă și nu mai are materie primă. Iar vreme nu ține cu noi și agricultorii nu vor produce. Dacă am ajuns în 2020, noi am ajuns să ne rugăm la Dumnezeu... asta o făceam și acum câteva sute de ani!”, a mai precizat Minea.
”Îngrijorarea la noi nu este că vom fi obligați să creștem prețurile îe viioor, ci că nu înțelegem care este evoluția pieței și nu vedem nicio liniște politică, fără de care nu putem face nimic. Dacă nu se încheie asta cu votul pe guvern, pe anticipate etc. să punem punct și să plecăm cu toții pentru că nu mai există nicio șansă”, a mai spus președintele Romalimenta, vineri, la Realitatea Plus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Geoană, anunț privind candidatura la prezidențiale 2024: Văzând ce se întâmplă în țară...
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Chirieac arată partea bună a noii curse pentru Capitală: Nu mai hotărăsc alții. Bucureștenii să aleagă!
- Care sunt șansele ca inteligența artificială din viitor să nu se lase condusă de om. Prof. Duțu: Am asista la încă o catastrofă asupra vieții pe planetă, deși n-ar fi prima
- Cum perpetuează oamenii ciclul mâncatului excesiv. Medic: La 3-4 ani, copilul aleargă și nu mănâncă, iar noi în transformăm