Data publicării:

Creşterea economică a Chinei, cel mai scăzut nivel din ultimii 27 de ani

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Produsul Intern Brut al Chinei a înregistrat în trimestrul al doilea un avans de 6,2%, cel mai scăzut nivel din ultimii 27 de ani, în condiţiile în care cererea atât acasă cât şi peste hotare a scăzut din cauza disputelor comerciale cu SUA, informează AFP şi Reuters. 

Cifra anunţată luni de Biroul naţional de statistică este în linie cu estimările analiştilor care susţin că autorităţile de la Beijing trebuie să facă mai mult pentru a stimula consumul şi investiţiile precum şi pentru a restabili încrederea companiilor. Aceasta este cel mai mic avans al PIB înregistrat de la debutul publicării datelor trimestriale în 1992. Cu toate acestea creşterea economică rămâne în intervalul vizat de Beijing pentru acest an, între 6% şi 6,5%, după un avans de 6,6% în 2018. 

"Mediul economic este în continuare complicat, atât în China cât şi în străinătate, creşterea mondială încetineşte iar instabilităţile şi incertitudinile externe cresc", a recunoscut purtătorul de cuvânt al Biroul naţional de statistică (BNS), Mao Shengyong. Preşedintele american Donald Trump, care critică excedentul comercial înregistrat de China în raport cu ţara sa, a impus anul trecut tarife vamale punitive pentru numeroase produse chineze. În luna mai a acestui an Washingtonul a decis să introducă tarife vamale suplimentare variind între 10% şi 25% pentru produse chineze în valoare de 200 miliarde dolari. 

"Războiul comercial are consecinţe enorme asupra economiei chineze. Şi având în vedere că negocierile nu aduc progrese semnificative, suntem cu siguranţă încă departe de momentul de vârf pentru economia chineză", estimează Edward Moya, analist la firma de brokeraj Oanda. Pentru a susţine economia, Guvernul chinez s-a angajat în luna martie să reducă presiunea fiscală asupra companiilor cu aproape 2.000 de miliarde yuani (265 miliarde euro). În paralel, Beijingul încearcă să realizeze un echilibru între susţinerea companiilor care au nevoie de credit, fără a majora însă gradul de îndatorare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel