Creştere cu 10% pe an a cererii de pavele pentru proiecte rezidenţiale
Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător de profil de pe plan autohton, estimează o creştere anuală a cererii de produse pentru proiecte rezidenţiale realizate de dezvoltatori, cât şi pentru cele individuale, cu 10% în următorii 5 ani.
„Pe piaţa locală de profil cea mai accentuată tendinţă de creştere se observă în cazul clienţilor rezidenţiali. Astfel, un avans anual de 10% în următorii 5 ani este natural, ţinând cont de faptul că numărul locuinţelor ce au amenajări de accese auto şi pietonale moderne este foarte mic”, a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv al Symmetrica.
Acesta a subliniat că vânzările către proiectele rezidenţiale realizate de dezvoltatori, cât şi către cele individuale, reprezintă 10% din piaţa de profil.
„În ultimii 10 ani, 80% dintre românii care şi-au amenajat curtea au optat pentru folosirea pavelelor, adaptându-se astfel la tendinţele vestice în acest sens, unde acestea sunt folosite de peste 50 de ani”, a mai spus Sebastian Bobu.
Decizia de achiziţie este luată pe criteriu estetic, forma şi culoarea fiind cele mai importante aspecte. Astfel, nuanţele simple de roşu sau maro reprezintă circa 70% din vânzările de pavele către clienţii rezidenţiali, în timp ce amestecurile de mai multe culori însumează un procent de 30%. În ceea ce priveşte formele, cele cu laturi drepte, dreptunghiulare sunt alese cel mai des.
Cele mai vândute tipuri de pavele
Când vine vorba de cele mai vândute tipuri de pavelele de pe piaţa locală, cele pentru trafic carosabil uşor se află pe primul loc.
„În acest moment, 70% din cererea de pavele înregistrată în România este acoperită de proiectele mari de infrastructură. Astfel, în cadrul acestora este necesară folosirea de produse carosabile uşor, cu o grosime de 5-6 cm”, a afirmat Sebastian Bobu.
În cazul proiectelor rezidenţiale sunt folosite pavaje cu o grosime de 4 cm, recomandate doar pentru trafic pietonal, acestea însumând astfel 10% din piaţa de profil.
Restul, de 20% din piaţă, revine proiectelor comerciale şi industriale unde, în funcţie de nevoi, este folosit unul dintre tipurile de pavele amintite, sau chiar cele de 8 cm şi 10 cm grosime, recomandate pentru trafic intens.
Creştere uşoară a pieţei în 2013
În ceea ce priveşte evoluţia pieţei locale de pavele şi borduri, Sebastian Bobu estimează în acest an o uşoară creştere a volumului de produse livrate, până la 12,5 - 13 milioane de metri, faţă de 12 milioane de metri în 2012.
„Dacă valoarea fondurilor comunitare atrase în acest an va fi în creştere, ar fi posibil un avans mai accentuat al cererii”, este de părere reprezentantul Symmetrica.
Acesta a mai adăugat că, din cauza majorării costurilor la ciment şi energie, anul în curs ar putea aduce şi o creştere cu aproximativ 10% a preţului mediu pe metru pentru pavele şi borduri.
Despre Symmetrica
Înfiinţată în 1994, Symmetrica este o companie 100% românească, producătoare de pavele, borduri şi rigole vibropresate pietonale şi carosabile, într-o gamă variată de forme şi culori.
Prima fabrică Symmetrica a fost inaugurată în 1999 la Vereşti, judeţul Suceava, urmată apoi de unităţile de producţie de la Podu Iloaiei, judeţul Iaşi (2010), şi Bolintin Vale, în apropiere de Bucureşti (2011). În 2012, compania a deschis două noi unităţi de producţie, la Prejmer, judeţul Braşov şi la Şintereag, judeţul Bistriţa.
Principalele proiecte pentru care Symmetrica a livrat pavele şi borduri se numără Arena Naţională, parcul balnear din staţiunea Vatra Dornei, magazine Carrefour, Lidl, Penny Market, parcări cu pavele ecologice în Bucureşti etc. De asemenea, produsele companiei au fost folosite pentru reabilitatea de străzi, trotuare şi parcuri ecologice din întreaga ţară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News