Data publicării:
TAXA MAJORATĂ în București. Firea: Nu o introduc eu!
Gabriela Firea susține că promovarea Capitalei și dezvoltarea turismului sunt printre prioritățile sale. Edilul a avut o întâlnire cu reprezentanți din domniul turismului cu care a discutat aceste aspecte. Mai mult, s-a vorbit și despre creșterea taxei hoteliere, un beneficiu pentru bucureșteni, a mai spus Firea.
”Am avut o intalnire benefica si plina de idei pentru promovarea Capitalei, cu cei mai valorosi decidenti din industria turistica. Am discutat si despre taxa turistica pe care o platesc cei care se cazeaza la hotel.
Deci, contrar celor scrise in aceste zile, taxa nu reprezinta un nou bir pentru bucuresteni, ci este o taxa care se colecteaza de catre hotelieri de la turistii care viziteaza Capitala, la fel ca in alte orase din Romania si din Europa.
Asadar, nu este o taxa platita de bucuresteni, ci pentru bucuresteni, tinand cont de faptul ca promovarea turistica a unui oras atrage dupa sine crestere economica, apariția de locuri de muncă, bunăstare.
Crește taxa hotelieră
Nu introduc eu această taxă, există de ani buni, propunerea noastră a fost de majorare cu 1%, astfel vom avea, ca și alte orașe din România și din lume, un nivel al taxei de 2% din venitul de cazare pe zi.
Potrivit estimarilor, in cazul unei taxe de 2%, sumele colectate vor fi de aproximativ 3 milioane euro. Comparativ, bugetul de promovare al :
- Vienei este de 27 milioane euro/an, din care 6 milioane asigurate de Primarie - taxa este de 3,02% din tariful de cazare
- Parisului 190 milioane euro pe an/an, taxa medie fiind de 4,55 euro/noapte/turist (dar taxa e folosita si pentru refacerea monumentelor)
- In Amsterdam, taxa turistica este 7% din valoarea cazarii.
Unde vor ajunge banii colectați
Banii colectati prin aceasta modalitate vor avea destinatii clare si precise si vor fi utilizati numai in colaborare cu operatorii din industrie. Avem un parteneriat foarte bun cu Federatia Industriei Hoteliere din Romania - FIHR, pentru dezvoltarea unor proiecte comune de promovare turistica a Bucurestiului.
Vom face toate demersurile impreuna pentru infiintarea Organizatiei de Management de Destinatie (OMD) si cheltuierea banilor prin intermediul acestuia.
In Oradea, aceasta taxa este de 3%
Timisoara si Sinaia - 2%,
in Alba Iulia taxa este de 4,70 lei/turist/zi.
Pana acum, banii proveniti din aceasta taxa erau blocati la primariile de sector care nu ii puteau cheltui, din cauza unor neconcordante legislative.
Recenta modificare a legislatiei in domeniu, solicitata de PMB, permite transferul banilor către Primaria Capitalei, pentru proiecte concrete de promovare a Bucurestiului.
Colaborare cu mediul privat din turism
Suntem interesati de colaborarea cu mediul privat în domeniul turismului.
In acest sens, am avut o întâlnire cu reprezentanți ai mediului de afaceri și ai mediului asociativ din turism: Calin Ile - Președinte FIHR, Paul Mărășoiu și Ștefan Balaur – FIHR, Dragoș Anastasiu - Preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane (AHK România), Nicolae Demetriade - Președinte ANAT, Anita Panait – HORA, George Sorin Nicolescu – CCIB.
Discuția s-a axat pe posibilitatea de colaborare dintre cele două sectoare (public și privat) în scopul dezvoltării turismului la nivelul Capitalei. Unul dintre domeniile de de interes pentru ambele părți îl reprezintă înființarea unei Organizații de Management al Destinației (OMD) pentru București.
Ne interesează în ce mod putem colabora cu mediul privat din sectorul turistic, pentru că este cunoscut faptul că o abordare integrată a acestui domeniu duce la o mai bună gestionare a destinației turistice, de la organizarea serviciilor și produselor până la promovare și atragerea de noi turiști.
Înființarea unei Organizații de Management al Destinației
Înființarea unei Organizații de Management al Destinației în care să fim parte activă este extrem de atractivă pentru municipalitate, întrucât ne dorim să dezvoltăm turismul în Capitală.
Primăria Capitalei gestionează o serie de servicii publice care au impact asupra vizitatorilor, cum sunt cele de transport public local sau administrarea monumentelor, pe care le-am modernizat ținând cont și de componenta turistică, însă întotdeanua este loc pentru mai bine și ne-am bucura să avem alături de noi specialiști în domeniu din mediul privat.
Cred în colaborare pentru că este unul dintre principiile care m-au ajutat să duc la bun sfârșit o serie de proiecte pentru dezvoltarea Capitalei.
Deciziile care influențează activitatea turistică
Călin Ile - Președinte FIHR a afirmat ca a așteptat cu interes această întâlnire pentru că deciziile care se iau la nivelul Capitalei influențează de multe ori activitatea turistică, direct sau indirect.
Considerăm că Bucureștiul nu are decât de câștigat dacă reușim să stăm la aceeași masă – noi, cu experiența în turism, și Primăria Capitalei – cu atribuțiile pe care le deține în domeniul turismului și în cele conexe.
Organizaţie de Management al Destinaţiei este o entitate cu personalitate juridică, care funcţionează prin asocierea autorităților publice locale care funcționează la nivelul respectivei destinații turistice cu reprezentanți din mediul privat, asociații sau federații de profil. Implementarea conceptului de Organizaţie de Management al Destinaţiei va permite dezvoltarea turismului, cu implicații directe în creșterea circulației turistice, a volumului de incasări din turism atât la nivel local, cât și la nivel național.
Aceasta intalnire va fi urmată de altele, de lucru, între specialiștii municipalității și ai mediului de afaceri și asociativ, pentru a analiza modalitățile concrete de punere în practică a acestui tip de colaborare”, a susținut Gabriela Firea pe contul său de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News