Data publicării:

Vor putea fi amenajate creşe în clădirile de birouri, acolo unde numărul de angajaţi şi copii justifică acest lucru

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Anna Shvets - Pexels
Foto: Anna Shvets - Pexels

Ministerul Dezvoltării adoptă normative noi în domeniul construcţiilor, după 19 ani.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei adoptă noi reglementări care, printre altele, vin şi în sprijinul familiilor cu copii mici. Astfel, în clădirile de birouri în care se justifică acest lucru, vor putea fi amenajate creşe în care pot fi lăsaţi micuţii în timp ce părinţii lucrează. 

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei adoptă noi reglementări privind construcţia de creşe. În 2002 au fost modificate regulile privind construcţia de locuinţe, de atunci nu a fost actualizată nicio prevedere privind construcţiile - a declarat Cseke Attila.

Ministrul dezvoltării a subliniat: a fost nevoie de noi reglementări, pentru că normativa în vigoare de 24 de ani nu reflecta realitatea de astăzi. "Noua reglementare va fi mai simplă, mai uşor de aplicat şi va garanta creşe sigure în caz de incendiu. Ministerul Dezvoltării va demara, încă în acest an, construcţia noilor creşe conform Programului de Guvernare, astfel a fost necesară şi urgentă actualizarea normativelor din acest domeniu. Scopul este să construim creşe moderne, pe baza unor reglementări moderne" , a spus Cseke Attila.

Reglementările în vigoare, de 79 de pagini, au fost reduse la 28 şi acordă posibilitatea - cu respectarea tuturor criteriilor şi prevederilor - amplasării creşelor în cadrul unor clădiri de birouri, acolo unde numărul de angajaţi şi copii justifică acest lucru. "Scopul este de a încuraja natalitatea şi de a ajuta tinerele mame în revenirea pe piaţa forţei de muncă" , a conchis ministrul.

Pe lângă elementele specifice legate de urbanism, arhitectură, rezistenţă şi securitate, noua reglementare va conţine prevederi privind eficienţa energetică din surse regenerabile. Totodată, noua reglementare va asigura 5-10 mp/copil spaţiu de joacă în aer liber, un cabinet medical de cel puţin 16 mp în clădire şi cel puţin 8 mc de aer/copil în fiecare spaţiu de joacă şi dormitor.

Noua reglementare va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial, transmite Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel