Data publicării:

Cresc pensiile, dar nu cu 40%. Olguţa Vasilescu: Ţeapă marca PNL. Nu vor să aplice legea noastră

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Economie
WhatsApp

Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al Muncii, trage un semnal de alarmă şi spune că pensiile vor fi mărite cu doar 13 la sută, potrivit unei legi modificate de PNL. 

"PNL anunţă creşterea pensiilor, de luna viitoare, dar cu un procent mai mic faţă de cât era prognozat prin lege pentru septembrie: deci nu 40 la sută! E o ţeapă data pensionarilor! Una este să îţi crească pensia cu 40 la sută şi alta e să îţi crească doar cu 13 la sută. Una e să ai din ianuarie 2021 o creştere de 40 la sută faţă de ianuarie 2020 şi alta e să ai o creştere de doar 13 la sută, raportat de la 1 ianuarie 2020, faţă de 2021.

E o nouă inginerie marca PNL, ca să aloce anul viitor mai puţini bani pentru pensii! Ca să nu amintesc că şi anul viitor ar trebui să fie tot o creştere de 40 la sută, prin aplicarea noii legi, o parte din bani fiind ca urmare a creşterii punctului de pensie la 1875 lei, iar altă parte provenind din noua formulă de calcul care prevede eliminarea inechităţilor din sistem. E clar că nu vor să aplice legea noastră, lege votată în Parlament! De asta nici nu s-au apucat de recalcularea celor 5 milioane de pensii, de la 1 ianuarie, aşa cum ar fi trebuit! Înţelegeţi de ce tot spun toţi PNL-iştii că vor respecta legea, dar nu amintesc nimic de creşterea punctului de pensie cu 40 la sută? Vor respecta legea, dar pe cea făcută de ei, adica una modificată...", a scris Lia Olguţa Vasilescu pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel