Urmărește emisiunea live
Data publicării:

CREDITE CHF. RAIFFEISEN BANK a redus DOBÂNDA pentru clienții cu CREDITE în FRANCI

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp

Raiffeisen Bank, una dintre băncile care are în portofoliu clienți cu credite în franci elvețieni, a decis să reducă dobânda pentru aceștia, cu cinci luni înainte de termenele contractuale, ca măsură de sprijin în contextul aprecierii masive a monedei elveţiene.

Alegeri prezidentiale 2024

Noua dobânda va intra în vigoare de vineri, 23 ianuarie. Operaţiunea de resetare a dobânzilor trebuia făcută abia la sfârşitul lunii iunie 2015, conform termenelor contractuale.

"Am hotărât să scădem dobânda la aceste credite acum, deşi termenul de resetare era la 30 iunie 2015, pentru ca nivelul ratelor lunare să nu fie atât de afectat de majorarea cursului CHF (franc elveţian). Este încă o modalitate a noastră de a susţine clienţii în această perioadă dificilă. Cea mai eficientă modalitate de a sprijini clienţii care au dificultăţi de plată a ratelor rămâne însă restructurarea creditului, pe care o oferim de la caz la caz, încă din 2009", a transmis Vladimir Kalinov, vicepreşedinte retail banking, Raiffeisen Bank, citat de Mediafax.

Raiffeisen Bank are un portofoliu de 8.800 de clienţi cu credite în franci elvețieni, toate fiind garantate cu proprietăţi imobiliare. 

"Pentru clienţii cu dificultăţi financiare care au credite credite în valută şi care doresc să convertească creditul în lei, banca oferă dobânzi fixe pe perioada restructurării, cu reducerea semnificativă a ratei lunare (între 20 şi 40%) şi cu reduceri graduale a datoriei (5% la fiecare doi ani pe perioada de maximum şase ani ai restructurării, cu condiţia ca plata ratelor reduse să fie la zi)", mai precizează banca.

Vezi și: Sondaj DCNews: Soluții pentru românii cu credite în franci elvețieni

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel