Data actualizării:
Data publicării:

Creatoarea de modă Vivienne Westwood a murit. Legătura cu fenomenul punk

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Creatoarea de modă Vivienne Westwood a murit
Creatoarea de modă Vivienne Westwood a murit

Creatoarea de modă britanică Vivienne Westwood a murit la vârsta de 81 de ani, transmite AFP. 

Dame Vivienne Westwood a murit 'în pace şi înconjurată de familia ei în Clapham, sudul Londrei. Lumea are nevoie de oameni ca Vivienne pentru a schimba lucrurile în bine', a transmis brandul ei de haute couture pe Twitter.

Într-o declaraţie, soţul şi partenerul ei de creaţie Andreas Kronthaler a declarat: 'Voi continua cu Vivienne în inima mea. Am lucrat până la sfârşit şi ea mi-a oferit o mulţime de lucruri pe care să le pot duce mai departe. Mulţumesc, dragă'.

Designer de pionierat, Vivienne Westwood şi-a făcut un nume pe scena modei în anii 1970, cu modele androgine, tricouri cu sloganuri şi o atitudinea ireverenţioasă faţă de elitele conducătoare, scrie PA Media/dpa.

Femeie de afaceri și designer de modă, Vivienn Westwood a fost în mare măsură responsabilă pentru aducerea modei punk şi a noului val în mainstream.

Westwood a ajuns să fie cunoscută după ce a început să creeze haine pentru magazinul pe care ea şi Malcolm McLaren l-au deschis pe King's Road şi care a devenit cunoscut sub numele de SEX.

Abilitatea lor de a sintetiza îmbrăcămintea şi muzica a modelat scena punk din Marea Britanie din anii 1970, care a fost dominată de trupa lui McLaren, Sex Pistols. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel