Primăria municipiului Craiova a început o campanie de promovare a orașului, centrată pe rețelele sociale. ”What`s the city, but the people?”, e deviza cu care Olguța Vasilescu vrea să înlăture prejudecățile sociale față de reședința județului Dolj. Primul pas a fost făcut vineri, prin postarea pe Youtube a clipului intitulat ”Craiova Intencity,” în care sunt prezentate obiective turistice din orașul pe care dna. Vasilescu crede că ar trebui să le facă cunoscute întregii lumi.
Craiova nu se numără printre cele mai populare orașe, lucru demonstrat și de faptul că pe site-ul Wikitravel turiștii sunt sfătuiți să evite reședința județului Dolj. Edilul Olguța Vasilescu a explicat pentru De Ce News în ce constă această campanie de revigorare a Craiovei din punct de vedere turistic și la ce efecte se așteaptă după terminarea acesteia. ”Inaugurăm Sala Polivalentă pe zece noiembrie, cu SuperKombatul care se transmite în 90 de țări din toată lumea. Avem acest interviu de prezentare al orașului care va rula ca și prezentare a supergalei. Am făcut acest videoclip care se va difuza pe câteva posturi internaționale, pentru că avem ce arăta, orașul este frumos. Pe Wikitravel o să vedeți însă că toți turiștii sunt îndemnați să ocolească Craiova și ne-am gândit că acest filmuleț ar fi o formă bună de prezentare,” ne-a declarat Olguța Vasilescu.
Pe lângă faptul că reședința județului Dolj va deveni capitala luptelor de contact pe 10 noiembrie, campanie în sine are un spectru mult mai larg de promovare. ”Are mai mult de oferit decât cred ceilalți și din cauza asta am și vrut să-l arătăm. Este un oraș cultural, cu muzee, cu foarte multe clădiri de patrimoniu, cu cel mai mare parc din România și unul dintre cele mai mari din Europa . E o campanie ce se bazează pe promovarea orașului pe rețelele de socializare. A fost postat vineri seara și sper să ajungă la cât mai mulți utilizatori pe internet. O să-l promovăm pe televiziunile noastre dar și pe cele care transmit la nivel internațional,” spune primarul care în seara galei de Superkombat, va tăia panglica Sălii Plivalente, construită să găzduiască aproximativ 5.000 de persoane.
Cât despre costurile de realizare ale clipului de promovare, dna. Vasilescu spune că nu au existat, deoarece a fost creat de un grup de prieteni de-ai dânsei, nefiind alocat niciun ban din buget.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky