Ce NU trebuie să vă lipsească din casă de Crăciun
Conform tradiției, nu trebuie să vă lipsească din casă înainte de Crăciun!
Crăciunițele sunt la mare căutare înainte de Sărbători. Potrivit tradiției, floarea nu trebuie să vă lipsească din casă, notează antena3.ro.
Pe lângă brad, un simbol al Crăciunului este Crăciunița. Crăciunița sau Steaua Crăciunului este una dintre plantele de apartament cel mai ușor de îngrijit și, poate de aceea, una dintre cele mai des întâlnite în apartamentele noastre în perioada sărbătorilor de iarnă. Crăciunița este recunoscută ca fiind singura plantă cu proprietatea ei de a-și schimba culoarea frunzelor în roșu în preajma Crăciunului.
Prețul unei Crăciunițe la sere este de 9 lei. Prețul acesteia poate fi negociată în funcție de cantitatea pe care o cumpărați. Dacă este îngrijită, planta poate trăi chiar câteva luni, eventual chiar până la primăvară. Aceasta se menține roșie doar dacă nu o țineți la căldură.
Cum să îngrijești o Crăciuniță
În ceea ce privește felul cum trebuie udată, planta nu este deosebit de pretențioasă. Este mai degrabă sensibilă la mișcări sau mutări decât la lipsa apei. Floarea poate rezista și o săptămână fără a fi udată. Nu se va ofili decât atunci când nu este udată mai mult de o săptămână. Nu se pune apă în farfurie, ci este de preferat să mențineți doar pământul umed.
Primăvara este și momentul potrivit pentru tundere, astfel încât planta să devină cât mai frunzoasă. În ceea ce privește înmulțirea, se poate realiza prin butășire sau prin semințe, însa procesul este anevoios și de lungă durată.
Potrivit unei legende mexicane, un copil care nu și-a permis să cumpere un cadou pentru a-l oferi lui Hristos, a cules în Ajunul Crăciunului câteva frunze de pe marginea drumului. A adus buchetul de Poinsettia la biserică și, după câteva minute, acestea s-au colorat în roșu și verde.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News