Recenta arestare a lui Vasile Avram a aruncat în aer din nou lumea arbitrajului românesc. Toate structurile comisiei de specialitate, dar şi lista cu observatori de arbitri, vor trebui să fie refăcute din temelie de cel care va fi numit în locul celui care este în prezent în arest cel puţin 29 de zile.

Este incredibil că după nici doi ani şi jumătate şeful arbitrilor români să fie plimbat iar cu cătuşele la mâni. Despre Vasile Avram se putea spune multe: că i-a favorizat pe cei doi fii, şi ei arbitri, mai mult decât ar fi impus limita bunului simţ, că este şmecher, că este perfid, că ar fi fost securist, dar că este şpăgar, nu. Ce s-a întâmplat, este de datoria organelor de anchetă şi a justiţiei să facă lumină. Numai să nu dureze la fel de mult ca în precedentul caz, al lui Gheorghe Constantin şi compania, în care procesul trenează şi în prezent din motive de amânări peste amânări. Sau să nu păţească şi Avram precum Costică-Vâlcea, să stea aproape zece luni închis fără a i se dovedi vinovăţia.

Cert este că lucrurile nu au mers deloc bine în mandatul lui Avram. Nepotismele au fost legiferate. Mulţi dintre membrii CCA şi dintre observatori, cu preşedintele în frunte, aveau odrasle arbitri şi se mergea pe principiul tu îl observi pe fiu-miu, eu îl observ pe fi-tu. Arbitrajul a devenit o castă în care cei fără mamă şi fără tată au trebuit să se descurce cum au putut. Deseori, presiunile asupra arbitrilor au venit din interior, chiar dacă nu direct, ci doar aluziv. Principalul scop al lui Vasile Avram a fost să-şi propulseze propriii copii cât mai sus atât pe plan intern, cât şi extern. Fiul cel mare, Marius, este deja pe lista FIFA şi desemnat cel mai bun arbitru român, iar cel mic, Valentin, cu siguranţă că ar fi intrat şi el în rândul arbitrilor internaţionali la finele anului. Una dintre măsurile sfidătoare pe care le-a luat Avram senior a fost să scoată din regulament limita minimă de înălţime a arbitrilor, 1,70 metri, din cauză că fiul cel mic nu o îndeplinea. Mulţi dintre „fluieraşii” fără proptele au fost nemulţumiţi de situaţie, dar nu au avut curajul să protesteze.

Ion Crăciunescu s-a întâlnit deja cu Mircea Sandu pentru a fi numit, într-un al treilea mandat, ca preşedinte CCA. După „războiul” de şase ani între cei doi, declanşat de a doua demitere a fostului arbitru, şeful FRF i-a întins mâna pentru a se împăca. Curios demers. Să fii uitat „Naşu’” afrontul lui Crăciunescu de a-i refuza în văzul lumii medalia oferită cu ocazia sărbătoririi centenarului federaţiei? Să-şi fii temperat atât de mult orgoliul şi să-l învestească pe cel care declarase că nu se va întoarce la şefia arbitrajului românesc atât timp cât Mircea Sandu va fi preşedintele FRF? Încurcate sunt uneori legăturile din fotbalul românesc. Şi imprevizibile. Unii au lansat ideea că ar fi doar o capcană a „Naşului” întinsă ca fostul arbitru să fie compromis. Vom vedea ce va fi!

Cu siguranţă, lui Crăciunescu îi va fi extrem de greu să găsească cu cine să formeze noua CCA, întrucât sunt extrem de puţini foşti arbitri, cum o cer regulamentele să fie membrii comisiei, despre care să nu circule fel de fel de legende, care mai de care mai colorate. Plus corpul de observatori. Credibilitatea arbitrilor, câtă mai era, a fost spulberată din nou. Şi vor trebui să treacă mulţi, foarte muţi ani ca ea să fie refăcută. O soluţie ar fi aducerea unui supervizor străin, de la UEFA, care să nu fie prea curând virusat de interesele meschine ale cluburilor. Dacă va reuşi Crăciunescu, în cazul numirii sale, sau un altul, vom vedea, deşi timpul nu ar mai avea deloc răbdare.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News