Data publicării:

Crăciun de poveste la Mănăstirea Oașa. Sute de tineri duc mai departe tradiția colindelor românești / video

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Sute de tineri din toată țara s-au reunit în Ajunul Crăciunului la Mănăstirea Oașa.

Mănăstirea Oașa este locul de întâlnire pentru sute de tineri din toată țara în fiecare an cu ocazia Crăciunului, aceștia venind să colinde și să ducă mai departe vestea Nașterii Domnului.

E vorba de tineri din București, Sibiu, Arad ori Timișoara, dar și de peste hotare și din comunitățile istorice, precum Basarabia sau nordul Bucovinei. Părinții lăcașului de cult îi răsplătesc pe tineri cu bucate alese, după datină, preparate încă din Ajun.

Mai mult, tinerii îmbracă straie populare și iau cina într-o atmosferă de vis, într-o sală imensă decorată cu motive tradiționale românești.

„Așa este, 400 de tineri vor ocupa această încăpere, alături de părinții de la Mânăstirea Oașa, care ne povățuiesc și ne învață cum să promovăm tradițiile populare românești și, desigur, de la bunicii noștri, am învățat colinde mai vechi de 100 de ani, pe care le vom expune în această seară. Sunt tineri din București, Sibiu, Arad, Timișoara, diaspora și chiar de peste ocean, din America. O să fie o seară de vis!“, a spus o tânără, potrivit Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel