Data publicării:
Cozmin Guşă: Câciu, în cărţi pentru a fi ministru
Cozmin Guşă a vorbit, la DCNewsTV, despre negocierile dintre PSD şi PNL şi de numele vehiculate pentru principalele ministere.
„Acordul politic se negociază la nivel de secretari generali: Dan Vîlceanu şi Paul Stănescu negociază acordul politic. Dîncu şi Grindeanu – pe de o parte şi Flutur cu Bode – pe de altă parte, negociază acordul guvernamental, ei vor pune în weekendul acesta finalul. Pe Justiţie, Maia Teodoroiu cu Titus Corlăţean, versus Alina Gorghiu şi Iulia Scântei. La Finanţe este Câciu (n.r. – unul dintre cei care se află în echipele de negociere)”, a spus Cozmin Guşă vineri, la DC News, la emisiunea "Deferiţi mass-media".
„Să ştii că Adrian Câciu are o opţiune importantă pentru a fi ministru de Finanţe. Îl apreciază toată lumea, omul a ieşit public, are verbul la el, pare că ştie ce face. Câciu chiar ar putea să fie un ministru autentic”, a intervenit şi analistul politic Bogdan Chirieac.
„Este în cărţi pentru a fi ministru”, a mai spus Cozmin Guşă.
„De partea cealaltă negociază Finanţele chiar preşedintele PNL, Florin Cîţu, şi cu Vîlceanu”, a mai spus Cozmin Guşă.
VIDEO:
NOU GUVERN, lupta pentru ministere. Informații pe surse din cadrul negocierilor PSD - PNL. Ce se întâmplă în spatele ușilor închise
PNL, PSD şi UDMR se întâlnesc, vineri, pentru a continua negocierile privind noua coaliție de guvernare. După ce, joi, liberalii au decis să îl propună pe Nicolae Ciucă premier, pentru a debloca discuţiile cu PSD, cele două partide trebuie să se pună de acord cu privire la cine va da primul premierul.
Potrivit unor surse din cadrul PNL, PSD ar avea un avantaj în cadrul negocierilor conduse de Nicolae Ciucă, care, în cadrul discuțiilor pentru noul Guvern, ar fi vorbit foarte puțin, luând cuvântul spre final cu privire la „partea socială”.
Rareș Bogdan i-ar fi cerut lui Marcel Ciolacu „măcar un minister” dintre cele importante, în condițiile în care liderul PSD a spus că ei vor Finanțele și Transporturile. Rareș Bogdan i-ar fi zis lui Marcel Ciolacu: „Marcel, dă-ne măcar un minister, oricare!”
Florin Cîțu, președintele PNL, a zis la negocieri, potrivit surselor citate, că el s-a luptat pentru Ministerul Finanțelor cu toți, inclusiv cu Ludovic Orban, și că este important ce vrea Nicolae Ciucă, indicând că acesta trebuie să negocieze „puternic”. De asemenea, Florin Cîțu ar fi zis că nu este de acord cu măsurile sociale foarte generoase, pentru că afectează stabilitatea economiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News