Cozi uriașe la benzinării, în București, după ce magazinele s-au închis la ora 18.00 / foto
S-a format coadă, vineri, la market-ul unei benzinării din București, la 19:55, după ce magazinele s-au închis de la ora 18:00.
Așa cum se vede în imagini, este evident că oamenii care stau la coadă nu au venit la benzinărie pentru a alimenta mașinile cu combustibil. În dreptul ușii sunt peste 10 persoane care așteaptă să facă cumpărături înainte de interzicerea circulației fără motiv întemeiat, măsură care intră în vigoare de la ora 20:00.
Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 348 din 25 martie 2021, în localitățile cu o rată a incidenței de peste 4 la 1.000 locuitori, magazinele se închid de la ora 18:00 și circulația fără motiv întemeiat este interzisă după ora 20:00, de vineri până duminică. Dacă rata incidenței este de peste 7,5 la 1.000 locuitori, măsurile sunt valabile pe toată durata săptămânii.
Autoritățile au transmis că măsurile sunt recomandate de specialiști pentru a evita aglomerațiile care se formau seara în magazine, însă, așa cum se poate observa, nu au făcut decât să creeze aglomerații în alte locații.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News