Cozi mari la granița României cu Ungaria. Timpii de așteptare la frontierele țării
Deşi este duminică, traficul la frontiera de vest a României este aglomerat pentru autoturisme.
Şoferii au de aşteptat între 30 şi 60 de minute pentru a ieşi sau intra în ţară. Cele mai mari cozi sunt pe sensul de ieşire.
Este aglomeraţie şi la frontierele cu Republica Moldova şi Ucraina, unde şoferii de autoturisme au de aşteptat între o jumătate de oră şi o oră pentru formalităţile la trecerea graniţei. În ce priveşte traficul de camioane de mărfuri, cele mai solicitate puncte sunt pe fluxul de ieşire din România, la Siret, Albiţa şi Isaccea.
La acesta din urmă, timpul de aşteptare este de peste șase ore. Pe sensul de intrare în România, cele mai aglomerate puncte de trecere a frontierei sunt Negru Vodă, unde şoferii de camioane au de aşteptat peste opt ore şi Vama Veche, doar două ore de aşteptare.
Aglomerație la vămi încă de la începutul weekendului
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că, în cursul zilei de vineri, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 409.700 de persoane, cetăţeni români şi străini, dintre care peste 233.900 au fost pe sensul de ieşire din ţară, respectiv peste 101.300 de mijloace de transport.
Pe sensul de intrare în România au fost 175.825 de persoane, dintre care 17.324 de cetăţeni ucraineni.
"Ne aflăm în mini-vacanţa de Sfânta Maria şi estimăm o creştere a valorilor de trafic în principalele puncte de trecere a frontierei, în mod special la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria. Astfel, au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea arterelor de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, respectiv de suplimentare a personalului. Tot pentru fluidizarea traficului la graniţele României, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din Ungaria şi Bulgaria, pentru dispunerea unor măsuri comune astfel încât formalităţile de control să se deruleze cu operativitate. Întrucât participanţii la trafic utilizează preponderent PTF Nădlac II şi PTF Petea, de la graniţa cu Ungaria, respectiv PTF Giurgiu, de la cea cu Bulgaria, recomandăm cetăţenilor să tranziteze şi prin celelalte puncte de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor. Reamintim că, la graniţa cu Ungaria sunt operaţionale 12 puncte de trecere a frontierei în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane, iar la graniţa cu Bulgaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei", precizează IGPF.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News