Cozi imense la granița de vest a României. Ungaria nu mai permite intrarea refugiaților care fug de război și nu au pașaport biometric
Poliția de Frontieră a României precizează că vameșii din Ungaria nu mai permit accesul pe teritoriul țării pentru refugiații care fug de războiul din Ucraina și nu au pașaport biometric.
Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratele Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Oradea si Sighetu Marmaţiei că, începând cu data de 02.03.2022, ora 15.45 (ora RO), la frontiera româno – ungară, intrarea pe teritoriul Ungariei este permisă numai cetățenilor statelor terțe (inclusiv cetăţenilor ucraineni sau a altor persoane care vin din Ucraina), care îndeplinesc condițiile de intrare în spațiul Schengen.
Astfel, se anulează o dispoziție anterioară privind permiterea intrării în Ungaria a cetățenilor statelor terțe care vin din Ucraina, în contextul situației din aceasta tară, prin care erau acceptate orice fel de documente prin care se putea stabili identitatea.
În prezent, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Ungaria se înregistrează un timp de aşteptare ridicat, ca urmare a faptului că un număr foarte mare de autoturisme, persoane şi automarfare se prezintă pentru efectuarea controlului de frontieră la ieşirea din România.
Precizăm că formalităţile de frontieră la graniţa cu Ungaria se efectuează în comun cu autorităţile din ţara vecină, sens în care suplimentarea arterelor de control se realizează în acord cu şi în funcţie de personalul alocat de Poliţia Ungară. Au fost contactate autorităţile maghiare pentru dispunerea unor măsuri comune de fluidizare a traficului.
Precizăm că Poliţia de Frontieră Română a suplimentat personalul planificat la verificarea documentelor de călătorie şi a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ, se precizează într-u comunicat de pe site-ul Poliției de Frontieră.
ONU: Aproape 900.000 de refugiați au părăsit Ucraina. Polonia a primit peste jumătate
Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) spune că 874.026 de persoane au părăsit Ucraina de când Rusia a invadat țara. Polonia a primit mai mult de jumătate din acest total, mai spune UNHCR.
UNHCR a făcut un apel pentru strângerea a aproape 2 miliarde de dolari (1,5 miliarde de lire sterline) pentru operațiunea sa de ajutor, dar spune că predicția inițială că până la patru milioane de ucraineni ar putea ajunge să fugă din țară ar putea să fie o evaluare subestimată, conform BBC.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News