Coronavirusul va fi prezent „pentru totdeauna într-o formă sau alta”, susține Mark Walport, un membru al grupului științific consultativ pentru situații de urgență al guvernului din Marea Britanie, scrie BBC. Potrivit lui, oamenii vor trebui să fie vaccinați la intervale regulate de timp, așa cum se întâmplă acum în cazul gripei. Comentariile sale vin după ce șeful Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a declarat că speră că pandemia se va termina peste doi ani.
Savantul susține că, pentru a controla pandemia, ar fi necesară ”vaccinarea globală”, dar coronavirusul nu este o boală precum varicela ”care ar putea fi eradicată prin vaccinare”.
"Acesta este un virus care va fi cu noi pentru totdeauna într-o formă sau alta și aproape sigur va necesita vaccinări repetate", a spus Mark Walport.
Tedros Adhanom Ghebreyesus, șeful OMS, a spus anterior că în cazul gripei spaniole din 1918 a durat doi ani până când aceasta a fost depășită, și că progresele tehnologice ar putea permite lumii să oprească coronavirusul "într-un timp mai scurt".
Gripa din 1918 a ucis cel puțin 50 de milioane de oameni. Până acum, COVID-19 a ucis aproximativ 800.000 de oameni. Au fost înregistrate aproape 23 de milioane de infecții, dar se consideră că numărul persoanelor care au avut virusul este mult mai mare din cauza testelor inadecvate și a cazurilor asimptomatice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol