COVID-19 în familia regală a Spaniei? Prinţesa Leonora, în izolare după ce o colegă s-a infectat
Clasa prinţesei Leonora a Spaniei a fost suspendată, iar elevii trimişi în izolare, după ce o copilă a fost infectată cu coronavirus.
Moştenitoarea tronului Spaniei a început cursurile miercuri, iar vineri a fost prima zi de şcoală pentru infanta Sofia, sora Leonorei.
Casa Regală asigură, într-o declaraţie, că regele, regina, prinţesa Leonora şi infanta Sofia vor urma "toate regulile şi indicaţiile sanitare", fără a da mai multe detalii despre măsurile pe care le vor lua, scrie El Pais. Programul familiei regale este extrem de încărcat, notează ziarul spaniol, şi nu vor fi modificări, dacă nu sunt recomandări în acest sens.
Prinţesa Leonora va fi supusă unui test PCR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News