COVID - 19. Giulgiul din Torino, expus virtual, pentru a pune capăt pandemiei
Giulgiul din Torino, despre care creștinii cred că este pânza în care a fost înmormântat Isus după ce a fost coborât de pe cruce, va fi expus virtual sâmbătă, un spectacol menit să ajute credincioșii din întreaga lume să se roage pentru a pune capăt pandemiei coronavirusului, relatează Reuters, preluat de Mediafax.
Giulgiul va fi expus pe 11 aprilie, în sâmbătă sfântă. Nosiglia se va ruga, iar evenimentul va fi transmis în online și va fi televizat.
Giulgiul este depozitat într-un seif cu climat controlat din catedrala din Torino și este prezentat public rar, din cauza stării sale. Giulgiul a fost expus ultima dată foarte puțin timp în 2018, pentru un grup de tineri. Câteva milioane de oameni l-au văzut în 2015, ultima expunere importantă.
Peste 1.000 de oameni au murit din cauza coronavirusului în Piedmont, regiunea cu capitala la Torino. Piedmontul se învecinează cu Lombardia, cea mai afectată regiune. Peste 15 500 de persoane au murit în toată țara.
Biserica Catolică nu s-a pronunțat oficial în privința giulgiului, care prezintă imaginea inversată, ca un negativ fotografic, a unui bărbat cu rănile unei răstigniri. Imaginea arată spatele și fața unui bărbat cu barbă, cu brațele încrucișate pe piept.
Scepticii spun că este un fals executat în evul mediu, fiind datat cu carbon ca provenind din perioada dintre 1260 și 1390. Dar unii au contestat exactitatea măsurătorii, spunând că stofa a fost coruptă de un incendiu și de tentativele de restaurare din secolul al XVI-lea.
Giulgiul va fi afișat sâmbătă fără public. Arhiepiscopul de Torino, Cesare Nosiglia a spus că se va ruga începând cu ora 17:00 (1500 GMT) și i-a invitat pe credincioși să i se alăture de acasă.
Aceasta va fi cel mai important eveniment susținut de Biserica Catolică în perioada pandemiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News